Statele Unite nu au reușit să ajungă la relațiile pe care și-ar dori să le aibă cu Rusia (Mike Pompeo)

Publicat:

Statele Unite nu au reușit să ajungă la relațiile pe care și-ar dori să le aibă cu Rusia, iar Washingtonul încă trebuie să combată “activitatea malignă” a Moscovei, a declarat secretarul de Stat american Mike Pompeo, într-un interviu acordat postului NBC, relatează site-ul agenției Tass, conform mediafax.

“Încercăm să combatem activitatea malignă a Rusiei în toată lumea. Președintele a încercat să dezvolte o relație și să schimbe acest lucru, dar nu am avut succes”, a declarat Pompeo.


Citește și : Rouhani: Statele Unite vor să provoace insecuritate în Iran

Aceasta a reiterat că în perioada în care îndeplinea funcția de director CIA obișnuia să lucreze cu președintele rus Vladimir Putin în probleme privind combaterea terorismului.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Citește și : Iranul a convocat trei diplomaţi europeni după atacul din timpul unei defilări militare la Ahvaz

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stabilit compania care va construi noul pod peste Prut

S-a stabilit compania care va construi noul pod peste Prut Câștigătorul contractului pentru construcția primului pod la nivel de autostradă care va fi edificat peste...

Încorporarea în armată este în plică desfășurare

Încorporarea în armată este în plică desfășurare Încorporarea în unitățile militare ale Armatei Naționale este în plină desfășurare. Citește și: Scade tariful la căldură în Chișinău În...

Vladimir Bolea s-a dus la oi în Spania

Vladimir Bolea s-a dus la oi în Spania În Spania, vicepremierul Vladimir Bolea a efectuat o vizită la ferma Torreanaya SRL, specializată în creșterea oilor...

Scade tariful la căldură în Chișinău

Scade tariful la căldură în Chișinău Tariful la căldură în Chișinău ar putea să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță ședință publică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.