Statele Unite nu pot confirma folosirea de agenţi chimici la Mariupol, în acest moment

Publicat:

Statele Unite nu pot confirma folosirea de agenţi chimici la Mariupol, în acest moment, a afirmat marţi un înalt oficial american din domeniul apărării, transmite Reuters, potrivit agerpres

“Nu putem confirma folosirea de agenţi chimici în acest moment”, a declarat acesta presei, sub acoperirea anonimatului.


Citește și : Putin şi Lukaşenko pun ‘ţara la cale’ pe un cosmodrom din Extremul Orient rus

Oficialul a adăugat că SUA nu au informaţii în sprijinul deplasării de agenţi chimici de către Rusia în Ucraina sau în apropierea ei.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a spus că guvernul său examinează informaţii neverificate în sensul că Rusia ar fi putut folosi arme chimice în timpul asaltului de la Mariupol.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat luna trecută că acuzaţiile nefondate ale Rusiei conform cărora Kievul deţine arme biologice şi chimice sugerează faptul că preşedintele rus Vladimir Putin are în vedere utilizarea unor astfel de arme în Ucraina, aminteşte Reuters.

Citește și :  Zelenski cere mai multe arme pentru eliberarea Mariupolului

Producerea, folosirea şi stocarea de arme chimice sunt interzise de Convenţia privind armele chimice din 1997.

Luni, Marea Britanie şi-a exprimat temerea că forţele preşedintelui rus ar putea să utilizeze muniţii cu fosfor alb (WP) la bombardarea portului ucrainean Mariupol, o analiză a serviciilor de informaţii britanice menţionând că acest tip de exploziv a fost deja folosit de Rusia în regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Fosforul alb nu este interzis de Convenţia privind armele chimice, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ruşii au bombardat o piaţă din Herson! Cel puţin şapte civili au fost ucişi

Ruşii au bombardat o piaţă din Herson! Cel puţin şapte civili au fost ucişi Șapte civili au fost uciși și alte trei persoane au fost...

Zelenski recunoaşte situaţia ”foarte dificilă” de pe front

Zelenski recunoaşte situaţia ''foarte dificilă'' de pe front Situaţia de pe linia frontului în Ucraina este "foarte dificilă", a recunoscut preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în...

Lukașenko cântă pe muzica lui Putin: un atac al NATO va activa noua doctrină nucleară rusă

Lukașenko cântă pe muzica lui Putin: un atac al NATO va activa noua doctrină nucleară rusă Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a asigurat vineri că un...

Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin nu trebuie să descurajeze sprijinul NATO pentru Ucraina

Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin nu trebuie să descurajeze sprijinul NATO pentru Ucraina Retorica nucleară nesăbuită promovată de preşedintele rus Vladimir Putin nu ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.