X

Statele Unite nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale din Venezuela (John Sullivan)

Statele Unite nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale care se desfăşoară duminică în Venezuela, a declarat John Sullivan, adjunct al secretarului de stat american, citat de Reuters. Oficialul american a afirmat că reacţia la scrutin va fi discutată luni, la o reuniune a G20 la Buenos Aires, potrivit agerpres.

SUA au în vedere posibilitatea extinderii în domeniul petrolier a sancţiunilor împotriva regimului de la Caracas. Sullivan a arătat că trebuie evitate măsurile care ar afecta poporul venezuelean şi că sunt vizaţi doar oficialii. “Nu dorim să facem rău ţării într-un fel care ar fi greu de remediat după restabilirea democraţiei”, explicat el.

Citește și : Italia: Matteo Salvini consideră „inacceptabile” avertismentele ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire

Opoziţia din Venezuela boicotează alegerile prin care preşedintele Nicolas Maduro urmăreşte să îşi asigure un mandat de şase ani. Acesta a declarat, după ce SUA au anunţat vineri noi sancţiuni împotriva unor oficialităţi venezuelene: “Puţin îmi pasă că sunt calificat ca ‘dictator’. (…) Nu contează că ei nu recunosc – preşedintele Venezuelei este ales de popor, nu de Donald Trump”.

Tags: G20John SullivanprezidenţialeStatele UniteVenezuela
Categorii: Știrile zilei