
Președintele american Donald Trump amenință India cu un tarif suplimentar de 25%, precum și cu taxe mai mari pentru alte țări care cumpără petrol rusesc, încercând să pună presiune pe Moscova să încheie războiul din Ucraina.
Însă Statele Unite și Europa continuă ele însele să facă afaceri de miliarde cu Rusia – chiar dacă volumul este doar o fracțiune din cel de dinaintea războiului, arată o analiză CNN.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
India a susținut că este vizată pe nedrept de această creștere a tarifelor, catalogând-o drept „nejustificată”, având în vedere că și alte națiuni fac comerț cu Moscova.
Comerțul dintre Rusia și SUA a scăzut cu aproximativ 90% de la declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina. Totuși, anul trecut, Statele Unite au importat bunuri rusești în valoare de 3 miliarde de dolari, potrivit celor mai recente date ale Biroului de Analiză Economică și Biroului de Recensământ citate de jurnaliștii CNN.
În paralel, Uniunea Europeană – partener al americanilor în sancțiunile contra Rusiei – a importat în 2024 bunuri rusești de 41,9 miliarde de dolari (36 miliarde de euro), arată datele Eurostat.
„Este semnificativ, dar cred că și mai important este cât de repede s-a adaptat UE pentru a-și reduce dependența de Rusia”, a declarat Kimberly Donovan, directoare a Economic Statecraft Initiative din cadrul Atlantic Council, un think tank din Washington. „Ei fac pași uriași pentru a reduce și mai mult cât de mult obțin din (Rusia).”
Importurile UE din Rusia au scăzut cu 86% între primul trimestru din 2022 și cel din 2025, conform Eurostat. „Cred că există mult potențial ca SUA și chiar UE să-și crească comerțul cu țări precum Canada. (…) Dar războaiele comerciale și negocierile privind tarifele ne încurcă și reduc capacitatea noastră de a fi strategici în abordarea problemei Rusia”, a mai spus Donovan.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Dincolo de comerțul cu mărfuri, sute de firme occidentale rămân prezente în Rusia. Unele companii americane din top 100, dar și branduri europene, retaileri sau firme de software, continuă să opereze acolo.
În contrast cu SUA și UE, India a importat, în 2024, bunuri rusești de 67 miliarde dolari, dintre care 53 miliarde în petrol. Rusia acoperă acum 36% din piața indiană de petrol.
China a cumpărat, în 2024, bunuri rusești de circa 130 miliarde dolari, dintre care 62,6 miliarde în petrol. Rusia furnizează 13,5% din importurile chineze de țiței.
This post was last modified on 17/08/2025 12:45 12:45