Statele Unite vor autoriza vânzarea în farmacii a pastilelor pentru întreruperea sarcinii

Publicat:

Vânzarea pastilelor pentru întreruperea sarcinii va fi autorizată în farmaciile din Statele Unite, au anunţat marţi oficiali din domeniul sănătăţii, o măsură care ar putea extinde semnificativ accesul la avort după decizia Curţii Supreme a SUA din 2022 de a nu mai garanta dreptul femeilor la întrerupere de sarcină, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres

Modificările anunţate de Administraţia americană pentru medicamente (FDA) vor permite ca mifepristona, primul dintre cele două medicamente utilizate de clinicile de avort pentru întreruperea sarcinii, să fie disponibil în farmaciile din statele americane în care avortul este autorizat.


Citește și : Preşedintele iranian: ‘Uciderea’ generalului Qassem Soleimani va fi ‘răzbunată’

Pentru a obţine aceste pastile, care anterior erau disponibile doar la câteva farmacii online sau de la medici sau clinici autorizate, va fi nevoie de prescripţie medicală.

Cererea de pastile avortive a crescut după ce Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat în iunie 2022 decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic “Roe versus Wade” din 1973, care timp de o jumătate de secol a garantat dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Decizia Curţii Supreme nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de “Roe versus Wade”, când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit experţilor, pastilele avortive sunt deja folosite în mai mult de jumătate din procedurile de întrerupere a sarcinii din Statele Unite. Ele se află din ce în ce mai mult în centrul bătăliei politice şi juridice pentru dreptul la avort.

Va rămâne la latitudinea farmaciilor – care vor trebui să fie certificate pentru a demonstra ca au cunoştinţele şi capacitatea de a trata pacientele care recurg la avort – să decidă dacă acceptă sau nu reţetele. Pacientele vor trebui, de asemenea, să completeze un formular de consimţământ.

Citește și : Rishi Sunak promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

Decizia FDA a fost salutată de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

“Suntem încântaţi că FDA a extins accesul farmaciilor la acest medicament sigur şi eficient, uşurând astfel una dintre sarcinile inutile ale agenţiei asupra pacientelor care utilizează mifepristona”, a declarat Julia Kaye, avocat al ACLU Reproductive Freedom Project.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A încercat să introducă ilicit în țară un aparat pentru ecografie, dar a fost deconspirat la vamă

A încercat să introducă ilicit în țară un aparat pentru ecografie, dar a fost deconspirat la vamă Un moldovean a încercat să introducă ilicit în...

Confirmat! O moldoveancă a fost ucisă la Tel-Aviv

Confirmat! O moldoveancă a fost ucisă la Tel-Aviv Confirmat! O moldoveancă a fost ucisă în urma atacului terorist din Yaffo, Tel-Aviv, produs în seara zilei...

Cu droguri în vamă. Un străin riscă să fie cercetat

Cu droguri în vamă. Un străin riscă să fie cercetat Un nerezident a fost prins cu circa 2,5 gr. de substanță presupusă a fi amfetamină,...

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate La Mişcarea Respect Moldova au aderat trei primari din raionul Nisporeni: Silvia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.