Aeolus, un satelit britanic construit sub coordonarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), se va prăbuşi vineri pe Terra la finalul misiunii sale inovatoare ce a constat în alcătuirea unei hărţi a dinamicii vântului pe planeta noastră, informează BBC, potrivit agerpres.
Satelitul Aeolus are la bordul său un dispozitiv care trimite din spaţiu raze laser spre atmosfera Pământului pentru a monitoriza mişcările de aer în orice punct de pe Terra, la fiecare altitudine şi la nivel global.
Misiunea sa a avut un succes atât de mare, încât inginerii de la ESA fac deja planuri pentru un înlocuitor al acestui satelit.
Însă proiectul a fost la un pas să fie anulat din cauza dificultăţii tehnice asociate cu operaţiunile întreprinse de Aeolus.
Timp de peste un deceniu, inginerii europeni au încercat să dezvolte un instrument în spectrul ultraviolet care să poată să funcţioneze suficient de mult timp în vidul din spaţiu. Din cauza acestei amânări, Aeolus a ajuns să fie denumit “satelitul imposibil”.
Inginerii de la ESA au insistat asupra menţinerii acestui proiect datorită beneficiilor sale – Aeolus urma să furnizeze prima hartă cu adevărat globală a vânturilor care bat pe Terra, de la suprafaţa solului şi până la mare altitudine în atmosferă (de la 0 la 30 de kilometri).
Totuşi, în perioada care a trecut până când Aeolus a ajuns pe rampa sa de lansare, în 2018, şi de-a lungul misiunii sale de aproape cinci ani, practicile referitoare la scoaterea de pe orbită a vehiculelor spaţiale “defuncte” s-a schimbat.
Ele trebuie să deţină de acum fie capacitatea de a-şi controla cu precizie prăbuşirea pe Pământ într-o zonă sigură, fie de a arde complet la reintrarea în atmosferă.
Iar Aeolus, un satelit cu o greutate de peste o tonă, nu deţine niciuna dintre aceste două capacităţi. Sistemul său de propulsie este prea slab pentru a controla în întregime coborârea spre zona de prăbuşire, iar până la 20% din structura sa va supravieţui cel mai probabil până la impactul cu suprafaţa Pământului.
În schimb, inginerii de la ESA au petrecut această săptămână lucrând la o “reintrare asistată” în atmosfera terestră. Ei i-au transmis satelitului comanda de a-şi scădea altitudinea printr-o serie de manevre, iar ultima dintre ele, care va fi executată vineri, ar trebui să îl aducă pe Aeolus la altitudinea de 120 de kilometri.
“Din acel punct, forţa de atracţie din atmosferă ar trebui să îl tragă în jos”, a declarat directoarea de operaţiuni Isabel Rojo, pentru BBC News. “Ne aşteptăm ca satelitul să reintre în atmosferă undeva deasupra Oceanului Atlantic şi să se deplaseze pe direcţia sud-nord”, a adăugat ea.
Fragmentele desprinse din Aeolus care vor ajunge la suprafaţa oceanului vor conţine probabil elemente din telescopul din grafit al satelitului şi din rezervorul său de combustibil. Dar, ţinând cont de vastitatea Oceanului Atlantic, riscul pentru oamenii de la sol este minimal.
Observaţiile inovatoare făcute de Aeolus s-au dovedit a fi de mare ajutor pentru prognozele meteorologice pe termen mediu. Satelitul a monitorizat comportamentele vânturilor ce ar putea contribui la identificarea unor tipare meteorologice cu mai multe zile înainte de apariţia acestora.
De asemenea, Aeolus a îmbunătăţit cunoştinţele despre uragane şi despre felul în care cenuşa vulcanică se deplasează în atmosfera înaltă a Pământului.
Înainte de misiunea satelitului Aeolus, profilurile vânturilor terestre erau alcătuite cu ajutorul unei combinaţii de metode: de la anemometre zburătoare, baloane şi avioane, până la sateliţi care deduc comportamentul vânturilor urmărind norii de pe cer sau măsurând agitaţia de la suprafaţa apelor oceanice.
Însă toate aceste măsurători erau limitate la anumite zone şi la anumite altitudini, iar acesta este motivul pentru care perspectiva globală oferită de Aeolus a fost atât de apreciată.
Statele membre în ESA au aprobat deja un buget de 413 milioane de euro pentru a începe să dezvolte două vehicule spaţiale înlocuitoare, care se vor numi Aeolus-2.
O contribuţie financiară suplimentară va fi făcută de Eumetsat, organizaţia interguvernamentală care administrează sateliţii meteorologici europeni.
Primul dintre sateliţii înlocuitori ar trebui să fie lansat spre sfârşitul acestui deceniu.