
Inițial, în cadrul proiectului la Vulcănești se preconiza construcția unei stației back-to-back pentru a asigura sincronizarea sistemului energetic al Republicii Moldova cu cel european. Însă, odată cu conectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova la ENTSO-E, necesitatea sincronizării prin stația back-to-back a decăzut, precizează Ruslan Surugiu, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).
„Reieșind din aceasta, conceptul în ceea ce privește stația Vulcănești s-a transformat în extinderea acesteia cu o nouă celulă, ceea ce a oferit și o economie de circa 200 de milioane de euro, care au putut fi direcționați spre alte necesități și proiecte”, a explicat Ruslan Surugiu.
Lucrările sunt parte a proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic și se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Energiei. Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro și este finanțat de Asociația Internațională de Dezvoltare, Grupul Băncii Mondiale.