X

Staţia Spaţială Internaţională, nevoită să efectueze o manevră pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să se mute pe o altă orbită, luni, pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale, conform unor surse ruse, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres

Motorul capsulei Soiuz andocată la ISS a contribuit la realizarea acestei devieri, a indicat agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Deşeurile spaţiale, care provin, spre exemplu, de la sateliţi scoşi din funcţiune, sunt considerate o problemă serioasă pentru călătoriile în spaţiu.

Potrivit informaţiilor, aceasta a fost pentru a 334-a oară în istoria ISS când laboratorul spaţial a fost nevoit să se mute pe o altă orbită pentru a evita o coliziune cu deşeurile orbitale.

ISS se află acum la o distanţă de 418,6 kilometri de Pământ, cu 1,2 kilometri mai departe decât înainte.

În prezent, la bordul ISS se află în total 11 membri ai echipajului. Patru dintre aceştia urmează să revină pe Pământ până la sfârşitul săptămânii la bordul capsulei spaţiale americane Crew Dragon. Printre aceştia se numără cosmonauta Anna Kikina.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Tags: Crew Dragondeseuri spatialeISSorbităStaţia Spaţială Internaţională
Categorii: Știrile zilei