Statistică. Nivelul de trai în România se ameliorează constant

Statistică. Nivelul de trai în România se ameliorează constant

Nivelul de trai se ameliorează constant: salariile au crescut cu două cifre şi în august iar inflaţia îşi consolidează trendul descendent, anunță Ziarul Financiar.

Salariul mediu net a crescut cu 13,8% în august 2024 faţă de aceeaşi lună din 2023, depăşind rata inflaţiei care a fost de 5,1% în august (4,6% în septembrie). „Creşterile salariale care au depăşit 10% în acest an nu sunt surprinzătoare, iar tendinţa s-ar putea menţine şi în lunile următoare”. Sectorul IT continuă să fie cel mai bine plătit din economia locală, cu un salariu mediu net de 11.204 lei pe lună.

CItește și: Destinații de toamnă în România – locuri de vizitat în vacanța de toamnă împreună cu familia

Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.160 de lei în luna august a acestui an, în scădere cu 1,6% faţă de iulie 2024 şi în creştere cu 13,8% faţă de august 2023, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei a fost de 5,1%, în scădere de la 5,4% în iulie, iar în septembrie, statisticile INS arată că aceasta a scăzut la 4,6% (datele despre salarii pentru septembrie vor fi publicate luna viitoare).

De-a lungul ultimelor 12 luni salariul mediu net a crescut în mod constant, cu valori cuprinse între 12,5% şi 17,1%, în timp ce rata inflaţiei a scăzut constant pe parcursul aceleiaşi perioade. Creşterea salariilor a rămas deasupra ratei inflaţiei pe întreaga perioadă, ceea ce înseamnă că venitul disponibil al populaţiei este mai mare şi puterea de cumpărare a angajaţilor a crescut.

This post was last modified on 19/10/2024 20:58 20:58

Tags: Nivelul de traiRomaniasalariile
Știrile zilei