Staţiunile balneare din Cehia vor să se relanseze

Publicat:

Staţiunile balneare din Cehia, incluse pe lista UNESCO, sunt în căutare de noi clienţi după o scădere dramatică a clientelei străine din cauza pandemiei de Covid şi a războiului din Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.

În timp ce restricţiile impuse în timpul pandemiei au închis, temporar, spa-urile, invazia rusească din Ucraina, şi sancţiunile impuse ulterior Rusiei de Uniunea Europeană, au redus practic la zero numărul clienţilor ruşi, renumiţi pentru cheltuielile lor.


Citeşte şi: Ambasadorul României în Kenya, rechemat la Bucureşti după ce ar fi spus că africanii sunt ‘maimuțe’ – Black News

În 2021, oraşele Karlovy Vary, Marianske Lazne şi Frantiskovy Lazne din vestul Cehiei credeau că se întrevede o rază de speranţă, după ce au fost înscrise în Patrimoniul Universal al UNESCO, alături de alte opt staţiuni balneare celebre din Europa Occidentală. Însă bucuria lor a fost de scurtă durată în condiţiile în care, în luna februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina iar Cehia s-a alăturat sancţiunilor introduse de UE.

“Spa-urile noastre au pierdut 80% din clientelă de pe o zi pe alta”, spune Andrea Pfeffer Ferklova, primarul din Karlovy Vary, care a devenit o destinaţie favorită a investitorilor şi turiştilor ruşi după colapsul URSS în 1991.

În 2019, spa-urile din Cehia au primit 880.000 de vizitatori. Numărul a scăzut la puţin peste 500.000 în 2020 şi 2021, pentru ca anul trecut să crească din nou la 840.000. Însă, în paralel, între 2019 şi 2022, numărul clienţilor străini a scăzut de la 400.000 până la mai puţin de 300.000, iar ponderea ruşilor a scăzut de la 61.000 la câteva mii.

“Un turist ceh este obişnuit cheltuie aproximativ 700 de coroane (32 de dolari) pe zi. Clienţii ruşi cheltuie peste 3.500 de coroane pe zi. Deci chiar dacă numărul total nu este foarte diferit, din punct de vedere financiar este o scădere”, subliniază Jan Herget, director la agenţia de stat CzechTourism. Potrivit acesteia, clienţii din ţara vecină Germania, cei mai importanţi clienţi străini la spa-urile din Cehia, reprezintă aproximativ un sfert din numărul total şi cheltuie în jur de 2.000 de coroane pe zi.

În plus, turiştii ruşi stăteau de regulă mai multe săptămâni, în timp ce cehii preferă sejururile de week-end. “Putem vedea o tendinţă de trecere de la sejururile pentru tratamente de spa şi wellness spre sejururile pe termen scurt”, spune Andrea Pfeffer Ferklova.

În plus, spa-urile se confruntă cu problema lipsei de personal, în condiţiile în care este dificil să angajezi noi lucrători având în vedere că rata şomajului în Cehia a rămas aproape de un minim istoric de 3,5% în ultimii doi ani.

O altă problemă este inflaţia, care scade foarte lent de la nivelul record de 18% atins în luna septembrie a anului trecut, ceea ce îi face pe cehi să îşi reevalueze cheltuieile.

Eduard Blaha, preşedintele Czech Healing Spa Association, spune că focusul pe clienţii ruşi a fost o greşeală. “Trebuie să îi răsfăţăm pe clienţii locali şi să le oferim toate opţiunile de la tratament şi până la turism şi wellness”, este de părere Eduard Blaha.

Citeşte şi: Moldova, în capcana unui conflict înghețat și cu războiul la ușă – Black News

La rândul său, CzechTourism intenţionează să atragă clienţi din Orientul Mijlociu şi fostele state din URSS, precum Azerbaidjan sau Kazahstan. “Trebuie să acoperim cumva golul lăsat de turiştii ruşi pentru că este evident că ei nu vor reveni”, a spus Herget.

În plus, spa-urile din vestul Cehiei au de gând să lanseze o campanie de promovare comună alături de alte spa-uri include pe lista UNESCO din Austria, Belgia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia. “Am dori să folosim UNESCO pentru o campanie comună de exemplu în SUA”, a spus Jan Herget.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kim Jong Un NU va ezita să apese ‘butonul nuclear’ în cazul unui atac

Kim Jong Un NU va ezita să apese 'butonul nuclear' în cazul unui atac Coreea de Nord va folosi "fără ezitare" arma atomică în cazul...

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor Comisia Europeană a decis joi să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă...

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.