Statul american Georgia certifică victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale

Publicat:

Statul american Georgia a certificat oficial vineri victoria lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial, informează presa locală preluată de Reuters. Cele 16 voturi în Colegiul Electoral naţional din Statele Unite îi revin astfel candidatului democrat, potrivit agerpres.

Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, continuă să nu recunoască rezultatul alegerilor din 3 noiembrie.


Citește și : Noile arme ale Coreei de Nord nu au fost încă verificate

Secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a confirmat însă că renumărarea manuală a voturilor din acest stat nu a schimbat rezultatul primei numărători şi că Biden a câştigat. ‘Cifrele reflectă verdictul poporului, nu o decizie a cancelariei secretarului de stat sau a instanţelor sau a uneia din campaniile electorale’, a declarat presei oficialul, care este republican şi susţinător al lui Trump.

Echipa actualului preşedinte mai contează încă pe răsturnarea rezultatelor în parlamentele unor state unde republicanii sunt majoritari, afirmă trei surse ale Reuters care cunosc planurile respective. În obiectiv sunt în primul rând Michigan şi Pennsylvania, dar chiar dacă Trump ar fi declarat câştigător în aceste state, nu va fi suficient pentru a trece pe primul loc, în faţa lui Biden, în Colegiul Electoral.

Citește și : Mare parte dintre spanioli vor fi vaccinați până vara viitoare

Reuters arată că pentru a obţine un nou mandat actualul preşedinte ar avea nevoie de răsturnarea rezultatelor votului deja consemnate în trei state şi de susţinerea Congresului SUA şi probabil chiar a Curţii Supreme, iar un astfel de eveniment ar fi fără precedent în istoria modernă a Statelor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia ‘cu bună credinţă’

Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia 'cu bună credinţă' Kremlinul a apreciat miercuri că semnalul dat de Ucraina asupra unor negocieri cu Rusia pentru...

Circa o sută de şefi de state şi de guverne, aşteptaţi la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Circa o sută de şefi de state şi de guverne, aşteptaţi la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Circa o sută de şefi de state...

Lista proiectelor de ajutor care vor beneficia de scutiri fiscale și vamale, extinsă

Lista proiectelor de ajutor care vor beneficia de scutiri fiscale și vamale, extinsă Cabinetul de miniștri și-a modificat decizia privind modul de aplicare a scutirilor...

Guvernul a aprobat un program de susținere a micilor producători

Guvernul a aprobat un program de susținere a micilor producători Guvernul a aprobat un program de susținere a micilor producători, cu o durată de 3...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.