Statul va acoperi integral costurile pentru salarizarea elevilor din învățământul dual

Companiile care sunt parte a învățământului dual vor primi mai ușor subvenții pentru instruirea elevilor, iar statul va acoperi integral costurile pentru salarizarea acestora. Schimbările au fost aprobate de Guvern în ședința din 3 aprilie.

Noile reguli aprobate de Guvern scutesc companiile implicate în acest sistem de cheltuielile legate de organizarea locurilor de practică și a procesului de învățare, potrivit moldova.europalibera.org.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Mai mult, firmele vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a cere compensarea cheltuielilor suportate în procesul de instruire, iar decontarea acestora va fi realizată mai rapid.

Prin aceste măsuri, guvernul își propune să crească atractivitatea învățământului dual atât pentru elevi, cât și pentru agenții economici.

„Noi suntem unica țară unde este învățământ dual. Unde se compensează cheltuielile companiilor. Unde studenții care învață la dual au salariu minim pe economie. Practica bate gramatica, atunci când elevii sunt în cadrul companiilor, creăm o economie competitivă”, a spus Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

În prezent, aproximativ 2.400 de elevi își desfășoară studiile prin învățământ dual în cadrul a 40 de instituții de învățământ profesional tehnic, în parteneriat cu circa 170 de companii.

În acest an, fondul de subvenționare pus la dispoziția companiilor a fost majorat de la 10 la 15 milioane de lei.

This post was last modified on 03/04/2025 17:45 17:45

Tags: dualsalarii
Social