Statutul de observator al Republicii Moldova pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică este NUL (Andrian Candu)

Publicat:

Acordurile ce ţin de politica externă şi angajamentele ţării în raport cu alte state trebuie aprobate de parlamentul Republicii Moldova şi de către guvern, altfel sunt nule, a declarat marţi şeful legislativului moldovean Andrian Candu, la o zi după anunţul făcut de preşedintele Igor Dodon, potrivit căruia Republica Moldova a primit statut de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), conform unui comunicat al parlamentului, citat de portalul Deschide.md, potrivit agerpres.

Andrian Candu a subliniat că nici guvernul şi nici forul legislativ nu au depus cereri către Uniunea Economică Eurasiatică şi nu au solicitat vreun statut expres prin lege.


Citește și : Turcia și Israelul își expulzează reciproc reprezentanții diplomatici

‘În aceste condiţii, Igor Dodon şi Partidul Socialist sunt cei care au primit statut de observator şi categoric nu statul Republica Moldova. Ţara noastră este deplin angajată în cooperare cu Uniunea Europeană, iar parcursul european este singura opţiune strategică de dezvoltare a ţării, care oferă şanse de progres şi stabilitate pentru generaţiile viitoare. Din acest motiv, am iniţiat procedura de modificare a Constituţiei pentru introducerea vectorului european drept unica opţiune de dezvoltare în prevederile legale. Nici Igor Dodon şi nici alt demnitar nu poate fără sprijinul parlamentului să decidă alt curs pentru Republica Moldova’, a precizat Andrian Candu.

Potrivit Articolului 66 din Constituţia Republicii Moldova, atribuţiile de bază ale parlamentului prevăd aprobarea direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului, ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova. Totodată, potrivit Articolului 11 din Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova din 24 septembrie 1999, Parlamentul Republicii Moldova decide asupra ratificării, acceptării, aprobării sau aderării Republicii Moldova la: a) tratate internaţionale încheiate în numele Republicii Moldova; b) tratate internaţionale care sunt semnate la nivel de guvern, c) tratate cu caracter militar, care vizează capacitatea de apărare a Republicii Moldova, problemele dezarmării sau ale controlului internaţional asupra armamentului, asigurarea păcii şi securităţii etc.

Partidul Democrat a criticat dur primirea acestui statut fără girul conducerii de facto a Republicii Moldova şi a spus că Igor Dodon a făcut declaraţii în acest ca persoană fizică, nu ca reprezentant oficial al Republicii Moldova.

Experţi în materie de economie de la Chişinău susţin că statutul de observator pe care l-a obţinut Republica Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice – şi cu care se laudă Igor Dodon – nu va oferi avantaje economice republicii.

Citește și : Albania: Un fost ministru de interne, plasat în arest la domiciliu într-o anchetă referitoare la trafic de droguri

Primul care a anunţat că Republicii Moldova i-a fost acordat statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică a fost preşedintele rus Vladimir Putin. Şeful statului rus a anunţat luni după-amiază la Soci (celebra staţiune pe coasta rusă a Mării Negre) că liderii Uniunii Economice Eurasiatice au convenit asupra acordării statutului de observator pentru Republica Moldova în cadrul UEE, în deschiderea reuniunii Consiliului economic suprem al acestui for în format extins, conform agenţiei de presă TASS.

UEE este o uniune economică înfiinţată în baza Uniunii vamale şi a Spaţiului economic unic din cadrul CSI şi funcţionează începând cu 1 ianuarie 2015. În prezent, acest format de cooperare regională cuprinde Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.