‘Steagul alb’ la care Papa Francisc a îndemnat Ucraina continuă să stârnească ecouri la nivel înalt

Publicat:

‘Steagul alb’ la care Papa Francisc a îndemnat Ucraina continuă să stârnească ecouri la nivel înalt

Comentariul Papei Francisc, care a declarat într-un interviu că Ucraina ar trebui să aibă curajul “steagului alb” pentru a negocia încheierea unui conflict ce a ucis zeci de mii de oameni, a continuat, luni, să stârnească reacţii, după ce duminică a primit o replică tăioasă din partea Kievului, relatează Reuters şi AFP.

Prezent, luni, la ceremonia de ridicare a drapelului Suediei pe catargul din faţa sediului NATO de la Bruxelles, secretarul general al alianţei militare occidentale, Jens Stoltenberg, a insistat pe larg asupra necesităţii de a continua sprijinirea Ucrainei, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

“Preşedintele Putin a început acest război şi l-ar putea încheia astăzi. Dar Ucraina nu are această opţiune. Capitularea nu înseamnă pace”, a spus el, părând să-i dea o replică Papei Francisc, care într-un interviu difuzat în weekend îndemna Ucraina să “aibă curajul” de a ridica “steagul alb” şi de a sta la masa negocierilor, cruţând astfel vieţi.

“Trebuie să continuăm să întărim Ucraina pentru a-i arăta preşedintelui Putin că nu va obţine ceea ce vrea pe câmpul de luptă şi că trebuie să se aşeze la masa negocierilor”, a continuat Stoltenberg, reafirmând totodată că Kievul este “mai aproape ca niciodată” de aderarea la NATO, a relatat AFP.

Comentariile Papei au stârnit replici dure şi din partea Kievului. Ucraina a respins duminică apelul Papei Francisc de a negocia încetarea războiului cu Rusia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că suveranul pontif se angajează într-o “mediere virtuală”, iar ministrul de externe Dmitro Kuleba a dat asigurări că Kievul nu va capitula niciodată.

KREMLINUL ÎL “ÎNŢELEGE” PE PAPĂ

Kremlinul a declarat luni că îndemnul Papei Francisc la discuţii pentru a pune capăt războiului din Ucraina este de înţeles. Mai mult, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, susţine că Rusia este pregătită să se aşeze la masa discuţiilor, însă Kievul este cel care respinge negocierile, din cauza viziunii sale greşite că Occidentul ar putea învinge Rusia.

“Este destul de uşor de înţeles că el (Papa) s-a pronunţat în favoarea negocierilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de reporteri despre remarcile suveranului pontif.

Peskov a spus că preşedintele Vladimir Putin a vorbit în repetate rânduri despre disponibilitatea şi deschiderea Rusiei pentru negocieri, dar Ucraina este cea care a respins astfel de propuneri.

“Din păcate, atât declaraţiile Papei, cât şi declaraţiile repetate ale altor părţi, inclusiv ale noastre, s-au lovit recent de refuzuri absolut dure”, a declarat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a mai spus că situaţia de pe câmpul de luptă arată că speranţele occidentale de a provoca o “înfrângere strategică” Rusiei sunt eronate. “Este cea mai profundă concepţie greşită, cea mai mare greşeală, iar cursul evenimentelor, în primul rând pe câmpul de luptă, este cea mai clară dovadă a acestui lucru”, a declarat Peskov.

CÂT DE REALISTĂ AR FI PERSPECTIVA UNOR NEGOCIERI?

Anterior, Ministerul rus de Externe comentase că îndemnul Papei Francisc la negocieri a fost de fapt o cerere adresată aliaţilor occidentali ai Kievului de a renunţa la ambiţia lor de a învinge Rusia şi de a recunoaşte greşeala Occidentului în războiul din Ucraina. “Din punctul meu de vedere, Papa cere Occidentului să lase deoparte ambiţiile sale şi să recunoască faptul că a greşit”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă ANSA.

Putin susţine că la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina, Moscova şi Kievul aproape că au convenit o încetare a focului, dar aceasta a fost torpilată de Marea Britanie.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

La rândul său, Reuters a relatat luna trecută că o sugestie lui Putin – transmisă prin intermediari – de încetare a focului, pentru a îngheţa războiul din Ucraina, a fost respinsă de Statele Unite. În timp ce Occidentul se gândeşte cum să sprijine Ucraina şi la perspectiva unei schimbări bruşte în politica americană dacă Donald Trump va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie, Putin s-ar fi oferit, în esenţă, să îngheţe câmpul de luptă de-a lungul liniilor sale actuale de front.

Zelenski, care a semnat un decret în 2022 prin care a exclus discuţiile cu Putin, a declarat săptămâna trecută că Rusia nu va fi invitată la primul summit pentru pace care urmează să aibă loc în Elveţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Usatîi vorbește despre 'greșeala lui Spînu': Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu...

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia Ministrul Economiei Dumitru...

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților Procuratura raionului Glodeni a finalizat...

Conferința internațională cu genericul ‘Politici în domeniul drogurilor în Republica Moldova’

Conferința internațională cu genericul 'Politici în domeniul drogurilor în Republica Moldova' Subiectul privind reducerea consumului drogurilor, traficul ilicit de droguri, precum și eforturile autorităților din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.