Steagurile Rusiei și Ucrainei au fost interzise la Berlin la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial

Publicat:

Poliția din Berlin a interzis arborarea steagurilor rusești și ucrainene la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial în timpul evenimentelor care marchează aniversarea sfârșitului războiului în capitala germană, scrie BBC, informează mediafax.

Poliția a precizat și că steagurile autoproclamatelor republici populare Donețk și Luhansk, precum și simbolurile de război rusești V și Z vor fi, de asemenea, interzise în timpul ceremoniilor de duminică și luni.


Citește și : În plin război cu Ucraina, o expoziţie organizată la Moscova prezintă ‘cruzimea NATO’

Ambasadorul ucrainean în Germania, Andriy Melnyk, și-a exprimat indignarea față de această interdicție, despre care a spus că echivalează cu acordarea aceluiași tratament și victimei și agresorului în invazia Rusiei în Ucraina.

“Suntem șocați de faptul că poliția din Berlin a interzis steagurile legate de Ucraina pe 8 și 9 mai”, a declarat el. “Aceasta este o palmă dată Ucrainei și poporului ucrainean”.

Rușii sărbătoresc victoria asupra Germaniei naziste pe 9 mai, în timp ce în Europa de Vest sfârșitul războiului pe continent este comemorat pe 8 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat...

VIDEO – Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile

VIDEO - Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.