Ştefan Gligor: Igor Dodon este un trădător de patrie, care trebuie tras la răspundere

„Igor Dodon este un agent de influență străin. Nu are pic de libertate, are curatori în Rusia care îi spun ce să facă, cum și când să facă”, potrivit Preşedintelui Partidului Schimbării, Ştefan Gligor.

Acesta a mai menționat că Igor Dodon este un trădător de patrie, care trebuie tras la răspundere.

Citeşte şi: Autorităţile ruse au extrădat doi moldoveni aflați în căutare internațională

Ștefan Gligor a precizat că încă din 2016 a depus un denunț pe numele lui Igor Dodon, solicitând tragerea la răspundere pentru trădare de patrie.

„Atunci l-am acuzat pe Dodon că a mers în Rusia și, la întâlnirea cu reprezentanții Gazprom, a insinuat recunoașterea datoriilor malului stâng ca datorie a Republicii Moldova. Aici am văzut cert componența infracțiunii de trădare de patrie”, a spus Ștefan Gligor.

Politicanul a menționat că acel demers a fost mușamalizat.

„Prin prisma acelui denunț, îl consider pe Igor Dodon un trădător care trebuie tras la răspundere”, a conchis Ștefan Gligor.

La rândul ei, deputata PAS Marcela Adam a declarat în cadrul emisiunii că Igor Dodon nu a fost niciodată pro-Republica Moldova.

Citește și : Spînu: R. Moldova trebuie să fie conectată mai mult la infrastructura rutieră și feroviară a României

„S-a îngrijit de propriile interese sau de angajamentele luate de Rusia, pentru a ține Republica Moldova pe orbita Kremlinului. Atunci când nu îi reușește, intră în panică. Cu regret, noi avem în Parlament deputați care consideră că Republica Moldova trebuie să achite datoriile fictive către Gazprom.

Ne întrebăm cui servesc acești deputați. În acest context, fac apel către cetățeni, să fie atenți la mesajele care vin de la acești politiceni, pentru că sunt niște mesaje care servesc intereselor unui alt stat”, a spus Marcela Adam.

This post was last modified on 09/09/2023 12:57 12:57

Tags: agentgazpromigor dodonrusiatradare
Categorii: PoliticăȘtirile zilei