X

Steve Bannon şi Nigel Farage, invitaţi de extrema dreaptă germană la ‘Conferinţa presei libere’ prevăzută la 11 mai la Berlin

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) l-a invitat pe fostul strateg politic al lui Donald Trump Steve Bannon să participe la o conferinţă pe tema presei la Berlin, luna viitoare, relatează AFP, potrivit news.ro.

Steve Bannon a fost invitat la ”Conferinţa presei libere”, prevăzută la 11 mai în capitala germană, alături de o serie de jurnalişti şi bloggeri de dreapta, a declarat un purtător de cuvânt AfD pentru agenţia germană de presă DPA.

Citește și : Rusia ar putea ratifica Acordul climatic de la Paris până la sfârșitul anului (Gordeiev)

”Suntem pe cale să finalizăm ultimele detalii”, a declarat un organizator al evenimentului pentru revista Der Spiegel, precizând că britanicul eurosceptic Nigel Farage, liderul noului Partid al Brexitului, a fost de asemenea invitat.

Steve Bannon a căutat în ultimele luni să federeze mişcările naţionaliste din Europa şi a ţesut legături cu mai multe partide pe Bătrânul Continent.

El a lansat, la Bruxelles, Fundaţia ”The Movement”, pentru a lega într-o reţea partidele naţionaliste şi populiste în vederea alegerilor europene din mai.

În Germania, AfD este, din 2017, principalul partid de opoziţie în Bundestag (Camera Deputaţilor), faţă de un Guvern al cancelarului Angela Merkel alcătuit din conservatori şi social-democraţi.

AfD este creditatîn prezent cu 12-14% din intenţiile de vot.

Citește și : Brexit: Theresa May, fragilizată în partidul său, reia discuţiile cu opoziţia laburistă

Tags: AfDberlinbrexiteuropaextrema dreaptaNigel FarageSteve Bannon
Categorii: Diaspora