X

Steve Bannon: SUA și Brazilia se vor apropia

SUA ‘vor fi un partener şi mai apropiat de Brazilia în perioada guvernării’ preşedintelui de extrema dreaptă Jair Bolsonaro, a apreciat luni fostul consilier al Casei Albe, Steve Bannon, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

‘Într-un colţ al lumii unde există socialism radical, haos în Venezuela, criză economică, cu FMI care decide în Argentina, Bolsonaro reprezintă calea capitalismului luminat şi va fi un guvern populist naţionalist’, a declarat Bannon într-un interviu publicat luni în cotidianul Folha din Sao Paulo.

Citește și : Un ministru israelian în vizită la o celebră moschee din Abu Dhabi

Fostul consilier de comunicare al lui Donald Trump a subliniat asemănările dintre noul preşedinte brazilian şi omologul său american. Trump şi Bolsonaro ştiu să utilizeze strategia care constă în a ‘face declaraţii provocatoare pentru a reuşi să se facă auziţi în mijlocul zgomotului’. ‘Ambii sunt specialişti în comunicarea cu masele’, a adăugat el.

Steve Bannon a subliniat de asemenea similitudinile lui Trump şi Bolsonaro cu alţi lideri ‘populişti şi naţionalişti’ de dreapta, cum ar fi premierul ungar Viktor Orban, ministrul italian de interne, Matteo Salvini, sau liderul britanic pro-Brexit, Nigel Farage.

Potrivit acestuia, ‘în situaţii complicate, ei ştiu să identifice principalele probleme şi să articuleze soluţii, ştiu cum să comunice cu masele, în special cu clasa muncitoare şi clasa de mijloc şi au carismă’.

Jair Bolsonaro (63 de ani) a fost ales duminică preşedinte al Braziliei cu 55% de voturi în al doilea tur de scrutin, faţă de 45%, cât a obţinut Fernando Haddad, candidatul Partidului Muncitoresc (PT) al fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, încarcerat pentru corupţie.

Citește și : Bulgaria: Anchetă pentru acordarea frauduloasă a cetăţeniei

Reţelele sociale au fost principalul mod de comunicare al lui Jair Bolsonaro în timpul unei campanii foarte dure, marcate de insulte şi declaraţii polemice.

‘Dacă nu s-ar fi întâmplat pe Facebook, Twitter sau alte reţele sociale, ar fi fost de o sută de ori mai dificil pentru ca acest populism să crească, pentru că nu am fi reuşit să trecem peste bariera mass-media. Trump a reuşit să o facă, şi Salvini şi Bolsonaro’, a explicat Bannon.

Tags: argentinaBraziliaJair BolsonaroSteve BannonSUA
Categorii: Știrile zilei