Steve Mnuchin : Sancţiunile suplimentare ale SUA împotriva Rusiei ar putea interveni în următoarele săptămâni

Publicat:

Secretarul american al Trezoreriei, Steve Mnuchin, a afirmat vineri că sancţiunile suplimentare pe care Casa Albă intenţionează să le impună Rusiei ar putea interveni în următoarele săptămâni, relatează AFP.

“Vreau să subliniez că lucrăm şi la sancţiunile împotriva Rusiei”, a declarat Steve Mnuchin la finalul unui briefing de presă având ca subiect principal Coreea de Nord, potrivit agerpres.


“Vă pot promite că sunt pe drum”, a adăugat el, după care a promis că noi evoluţii în acest dosar vor apărea în “următoarele săptămâni”.

Citește și : MAE, atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Croaţia

Congresul s-a pronunţat deja pentru sancţiuni împotriva Rusiei, acuzată de americani că a interferat în alegerile din 2016. Însă Trezoreria s-a limitat să publice la 30 ianuarie o listă cu 200 de responsabili ruşi, fără să anunţe imediat măsuri punitive.

Absenţa sancţiunilor concrete şi publicarea doar a unei liste au ridicat semne de întrebare în legătură cu reala voinţă a administraţiei de la Washington de a le pune în aplicare.

Exprimându-se sub condiţia anonimatului, oficiali cu rang înalt din cadrul administraţiei Trump au explicat că în prezent se lucrează pentru introducerea acestor sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 28 iulie 2024

Horoscop 28 iulie 2024 Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, potrivit stiripesurse. Horoscop 28 iulie 2024 Berbec Berbecii îşi încep...

Neavând unde să se ascundă, locuitorii din Gaza se adăpostesc în fosta închisoare

Neavând unde să se ascundă, locuitorii din Gaza se adăpostesc în fosta închisoare După ce săptămâni întregi de bombardamente israeliene i-au lăsat fără un alt...

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA Ismael „El Mayo” Zambada, presupus cofondator al cartelului Sinaloa,...

Unul dintre cei mai periculoşi fugari ai mafiei italiene a fost arestat în Barcelona

Unul dintre cei mai periculoşi fugari ai mafiei italiene a fost arestat în Barcelona Unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia, cunoscut ca fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.