Stoianoglo: Dosarul penal se bazează pe declarația lui Rizea

Publicat:

Procurorul General demis, Alexandr Stoianoglo, declară că dosarul penal în care este învinuit că ar fi luat mită pentru eliberarea omului de afaceri Veaceslav Platon este o „făcătură” și se bazează pe un denunț mincinos al fostului deputat român, Cristian Rizea, care se ascundea în acel moment în Republica Moldova de justiția română.

Acum, Rizea își ispășește pedeapsa într-un penitenciar din România, după ce a fost extrădat de către Chișinău.


„Știți care sunt probele împotriva mea? Eu am povestit doar o părticică, dar totul trebuie să fie investigat. Probele împotriva Procurorului General – declarația lui Rizea că el a găsit în cutia poștală o scrisoarte unde scrie că Stoianoglo și Dodon ar fi primit 2 milioane de dolari pentru eliberarea lui Platon. Ce are Dodon cu asta, în general, nu înțeleg…

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

Și o altă probă – o secvență de video unde eu am spus că sunt adeptul principiului, după Elisabeta a II-a – mai bine 10 vinovați nu vor sta în închisoare, decât unul nevinovat să stea.

Și mă întreb de ce nimeni nu spune câți oameni am eliberat eu din arest, care au stat acolo ilegal, zeci sute de oameni”, a declarat Alexandr Stoianoglo la Puterea a Patra de la N4.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.