Stoianoglo, nostalgic după justiția pe stil vechi: „Condamnarea bașcanei e o umilință publică”

Fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a reacționat la condamnarea bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, acuzând justiția de „teroare simbolică” și „condamnare demonstrativă”. Deși spune că nu o cunoaște personal pe Guțul și că este „categoric împotriva corupției electorale”.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi trece dincolo de sfera legalității și pășește pe teritoriul umilinței publice”, scrie Stoianoglo pe Telegram, aparent mai afectat de reținerea unei „mame cu copii” decât de finanțarea ilegală a unui partid declarat neconstituțional.

Într-o comparație demnă de un manifest politic, fostul procuror general deplânge soarta bașcanei, în timp ce invocă eliberarea „killerilor periculoși” și a „dealerilor de droguri”. Se pare că pentru Stoianoglo, corupția electorală este un delict minor, dacă inculpatul are copii și declară că „nu a făcut nimic rău”.

„Justiția din Moldova produce exact ce a promis că va combate: justiția televizată, condamnări nedrepte, teroare simbolică și o societate ținută în frică”, mai scrie Stoianoglo.

.

Tags: bașcaneijustiția pe stil vechi: „CondamnareanostalgicpublicăStoianogloumilință
Categorii: PoliticăȘtirile zilei