X

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie

Un comandament NATO pentru coordonarea sprijinului pentru Ucraina va fi operaţional în Germania din septembrie, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care participă la summitul Comunităţii Politice Europene găzduit de premierul Marii Britanii la Blenheim, relatează Reuters.

“Am convenit să înfiinţăm un comandament care să coordoneze şi să furnizeze asistenţă de securitate şi formare pentru Ucraina”, a declarat Stoltenberg referindu-se la deciziile luate la summitul NATO de la Washington, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

“Acest comandament va fi operaţional în septembrie, va avea 700 de persoane în Germania şi va oferi sprijin şi asistenţă de securitate Ucrainei şi va coordona eforturile aliaţilor NATO”, a precizat Stoltenberg.

Potrivit Declaraţiei finale a summitului NATO de la Washington, secretarul general al NATO va numi şi un înalt reprezentant al NATO în Ucraina, ceea ce Jens Stoltenberg, care se pregăteşte să-şi încheie mandatul în octombrie, a şi făcut-o, miercuri. El a anunţat că la conducerea Reprezentanţei NATO în Ucraina va fi Patrick Turner, iar acesta va prelua această funcţie la Kiev din septembrie 2024.

Patrick Turner a ocupat anterior funcţiile de secretar general adjunct al NATO pentru operaţiuni şi de secretar general adjunct pentru politica de apărare şi planificare, precum şi o serie de funcţii publice de conducere în Regatul Unit.

“Patrick Turner aduce în acest rol ani de leadership şi experienţă. În calitate de funcţionar public angajat, el are o experienţă solidă în obţinerea de rezultate. Sunt sigur că va excela în acest rol important, pe măsură ce NATO continuă să îşi intensifice sprijinul pentru Ucraina”, a declarat Stoltenberg într-un comunicat.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În calitate de Înalt Reprezentant, Turner va coordona eforturile NATO şi va furniza Alianţei evaluări şi consiliere cu privire la situaţia din Ucraina.

La summitul NATO de la Washington, aliaţii au convenit să înfiinţeze Programul NATO de asistenţă şi instruire în domeniul securităţii pentru Ucraina (NSATU) pentru a coordona mai bine furnizarea de echipamente militare şi de instruire pentru Ucraina. Aliaţii au anunţat, de asemenea, o promisiune de asistenţă pe termen lung în materie de securitate pentru Ucraina, cu un nivel de referinţă minim de 40 de miliarde de euro în următorul an.

Tags: NATOStoltenbergwashington
Externe