Stoltenberg: Croaţia este un membru angajat şi respectat al NATO

Publicat:

Croaţia este un aliat extrem de respectat şi de angajat, ce are o contribuţie considerabilă la NATO prin participarea sa la diverse misiuni şi operaţiuni, a declarat joi, la Bruxelles, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează Hina, potrivit agerpres.  

Înaintea unei întâlniri cu premierul croat Andrej Plenkovic, Stoltenberg a amintit câteva dintre aceste contribuţii ale Croaţiei – în Irak prin ajutorul la combaterea terorismului internaţional, în Kosovo prin contribuţia la stabilizarea acelei părţi a Balcanilor Occidentali, precum şi în regiunea baltică şi în operaţiuni maritime.


Citește și : Grecia își redeschide porțile pentru turiști

”Diversitatea contribuţiilor dumneavoastră arată angajamentul Croaţiei faţă de agenda NATO”, a spus reprezentantul Alianţei Nord-Atlantice.

El a salutat creşterea cheltuielilor pentru apărare în Croaţia în vederea atingerii ţintei de 2% din PIB stabilite de NATO pentru statele sale membre.

De partea sa, şeful guvernului croat a anunţat că ţara îşi va spori prezenţa în Kosovo în următoarele săptămâni.

”Cred că am demonstrat că suntem un aliat şi partener ferm şi de încredere în toate activităţile militare şi politice ale Alianţei”, a subliniat Plenkovic, dând asigurări că ţara sa va avea o contribuţie adecvată la alianţă şi la parteneriatele ei.

În timpul vizitei la Bruxelles, care se încheie vineri, Andrej Plenkovic va avea întrevederi cu oficialităţi UE şi cu premierul belgian, Alexander De Croo.

Citește și : Ungaria face publice contractele pentru vaccinuri și provoacă UE să facă la fel

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.