X

Stoltenberg: Deturnarea unui avion de către Belarus trebuie să aibă consecinţe. Trebuie să impunem costuri

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat vineri incidentul aerian din Belarus, avertizând că acţiunile regimului de la Minsk vor avea “consecinţe”, în timp ce Consiliul Uniunii Europene a confirmat decizia de la summitul UE privind impunerea de interdicţii companiilor aeriene belaruse , informează mediafax.

Jens Stoltenberg a salutat sancţiunile impuse de Statele Unite Belarusului. “Deturnarea unui avion de către un stat trebuie să aibă consecinţe. Trebuie să impunem costuri”, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit publicaţiei The Hill, la o conferinţă organizată de Institutul Brookings.

Citește și : Autorităţile italiene au găsit o tonă de cocaină ascunsă printre banane

“Rusia nu a condamnat incidentul. Dimpotrivă, Rusia a încercat să facă exact invers, pentru a justifica şi a explica această acţiune revoltătoare”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Statele Unite au impus sancţiuni împotriva unor companii din Belarus şi au anunţat că se vor consulta cu Uniunea Europeană pentru aplicarea de măsuri suplimentare.

Uniunea Europeană a condamnat dur atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist disident, şi a exprimat susţinere pentru impunerea de noi sancţiuni. La summitul din 24 mai, Consiliul European a îndemnat companiile aeriene din Uniunea Europeană să evite survolarea Belarusului şi a cerut Consiliului UE să interzică tranzitul avioanelor din Belarus prin spaţiul aerian european şi escalele acestora în aeroporturi din Uniunea Europeană.

Citește și : Elevii din Spania vor fi vaccinaţi cu două săptămâmi înainte de începerea noului an şcolar

În acest sens, Consiliul UE a confirmat vineri decizia de interzicere a accesului avioanelor din Belarus în spaţiul aerian comunitar şi escalale în aeroporturi europene.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze pe 23 mai în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost justificată prin presupusa primire a unui mesaj care avertiza că la bord ar fi o bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Raman Pratasevich, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv.

Tags: belarusJens StoltenbergminskNATOUE
Categorii: Diaspora