Stoltenberg îi cere lui Trump să nu reducă efectivele militare americane din Afganistan

Publicat:

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, i-a cerut marţi preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, să nu reducă efectivele militare americane din Afganistan, avertizând asupra riscurilor de securitate şi cerând solidaritate cu militarii altor ţări, potrivit mediafax.

“Alianţa Nord-Atlantică a intervenit în Afganistan după un atac asupra Statelor Unite, pentru a se asigura că această ţară nu va mai fi niciodată un refugiu al teroriştilor internaţionali. Sute de mii de militari din Europa şi din alte ţări au fost alături de militarii americani în Afganistan, iar peste 1.000 dintre ei au plătit preţul cel mai mare”, afirmă Jens Stoltenberg, conform site-ului Politico.eu.


Citește și : Autorităţile franceze AU DĂRÂMAT o tabără de migranţi ilegală de lângă Stade de France – VIDEO

“Acum ne confruntăm cu o decizie dificilă. Ne aflăm în Afganistan de aproape 20 de ani şi niciun stat membru NATO nu vrea să rămână mai mult decât este necesar. Dar, în acelaşi timp, preţul retragerii premature sau în mod necoordonat ar putea fi foarte mare. Afganistanul riscă să devină din nou o platformă a teroriştilor internaţionali de organizare a atacurilor asupra ţărilor noastre. Iar reţeaua Stat Islamic ar putea reconstrui în Afganistan califatul terorist pierdut în Siria şi Irak”, atrage atenţia secretarul general NATO.

Conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, vrea să reducă până la finalul mandatului efectivele militare americane din Afganistan, Irak şi Somalia. Numărul militarilor americani din Afganistan ar urma să fie redus la jumătate. În prezent, în Afganistan sunt 4.500 de militari americani. În Irak, numărul militarilor SUA ar putea scădea cu mult sub 3.000, iar cei 700 de militari americani din Somalia ar putea fi retraşi în totalitate.

Citește și : Justiţia spaniolă a găsit conturile SECRETE ale fostului rege Juan Carlos

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus...

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței”

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței” Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a dat acordul pentru testarea-diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, sau...

Revolut îi cere companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor

Revolut îi cere companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor Banca britanică Revolut a cerut joi companiei Meta să despăgubească victimele fraudelor, în loc să-și partajeze...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.