Stoltenberg ‘îi întărâtă’ pe ruşi: Finlanda şi Suedia ar putea adera la NATO rapid!

Publicat:

Finlanda şi Suedia vor putea să adere la NATO rapid dacă ele decid să solicite statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice, a afirmat joi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters şi agerpres.

”Dacă ele decid să solicite (intrarea în NATO – n.r.), Finlanda şi Suedia vor fi primite cu căldură şi mă aştept ca procesul să se desfăşoare rapid”, a declarat Stoltenberg la Bruxelles, unde a avut joi dimineaţă o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.


Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

El a adăugat că intenţionează să discute în cursul zilei cu preşedintele Finlandei.

Jens Stoltenberg s-a declarat convins că pot fi găsite soluţii pentru perioada interimară cuprinsă între data depunerii cererii de aderare şi cea a încheierii procesului de ratificare în parlamentele celor 30 de state membre NATO.

Rusia a anunţat că va desfăşura arme hipersonice şi nucleare în exclava sa Kaliningrad – aflată între Polonia şi Lituania – dacă Finlanda şi Suedia decid să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

Finlanda şi Suedia sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar invazia militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în această ţară, care are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia. Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere masivă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

POLITICO: Kamala Harris, noul sac de box al Rusiei

POLITICO: Kamala Harris, noul sac de box al Rusiei Ieşirea lui Joe Biden din cursa pentru alegerile prezidenţiale a luat prin surprindere inclusiv Moscova. Şi...

Ester Ruiz de Azua preia funcția de șef de misiune al OIM în țara noastră

Ester Ruiz de Azua preia funcția de șef de misiune al OIM în țara noastră Ester Ruiz de Azua preia funcția de șef de misiune...

Șeful ONU, mesaj înainte de Jocurile Olimpice: ‘Să tacă armele!’

Șeful ONU, mesaj înainte de Jocurile Olimpice: 'Să tacă armele!' Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut apel la oamenii din...

Creșterea capacității de interconectare cu R.Moldova, discutată de premierul Ciolacu cu secretarul american al Energiei

Creșterea capacității de interconectare cu R.Moldova, discutată de premierul Ciolacu cu secretarul american al Energiei Creșterea capacității de interconectare cu Republica Moldova pentru a asigura...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.