Stoltenberg: NATO are indicii că Beijingul analizează posibilitatea de a furniza armament Rusiei

Publicat:

Alianţa Nord-Atlantică a observat semnale că Administraţia Chinei analizează posibilitatea de a furniza armament Rusiei, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizând Beijingul asupra consecinţelor, informează mediafax.

“Nu am observat transferuri de armament letal din China în Rusia, dar am observat indicii că analizează acest lucru şi plănuiesc transferuri”, a declarat Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei Reuters.


Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

“Acesta este motivul pentru care Statele Unite şi alte naţiuni membre au fost foarte clare cu avertismentele. China, desigur, nu trebuie să susţină războiul ilegal al Rusiei”, a subliniat secretarul general al NATO.

Stoltenberg a argumentat că, în condiţiile în care China este membru permament al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, nu poate oferi susţinere unui conflict care încalcă prevederile Cartei ONU.

“Principiul fundamental al acestei Carte este respectarea integrităţii altor naţiuni, nu invadarea altei ţări cu sute de mii de militari. Desigur, China nu trebuie să ia parte la acest lucru”, a insistat Stoltenberg.

Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a reiterat, joi, avertismentele Administraţiei Joseph Biden adresate Chinei, cerând Beijingului să nu furnizeze asistenţă militară Rusiei şi să nu faciliteze evitarea sancţiunilor internaţionale.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Duminică, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a afirmat că Washingtonul are informaţii potrivit cărora China ar examina “posibilitatea de a furniza armament letal” Rusiei pentru războiul din Ucraina, avertizând că, în acest caz, ar apărea “o problemă gravă” în relaţiile dintre Beijing şi Washington. “Suntem preocupaţi de intenţia Chinei de a furniza Rusiei asistenţă militară letală. Urmărim atent situaţia”, a reiterat Blinken luni, în cursul unei vizite în Turcia.

Beijingul a avertizat însă că nu va tolera “presiunile” Statelor Unite referitoare la relaţiile Chinei cu Rusia. “Statele Unite, nu China, generează preocupări prin furnizarea de armament”, a afirmat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de site-ul Tagesschau.de. “Noi nu acceptăm ca Statele Unite să arate cu degetul asupra relaţiilor China-Rusia, cu atât mai puţin acţiunile de coerciţie sau presiunile”, a atras atenţia Wang Wenbin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.