Stoltenberg: NATO îşi va întări prezenţa în jurul Suediei şi în Marea Baltică, dacă Stockholm solicită aderarea la alianţa militară

Publicat:

NATO îşi va întări prezenţa în jurul graniţelor Suediei şi în Marea Baltică în timpul procesării unei potenţiale cereri de aderare la alianţa militară a ţării nordice, a declarat joi pe postul public SVT secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Sunt convins că vom găsi soluţii pentru securitatea de care va avea nevoie Suedia în perioada de tranziţie”, a spus Stoltenberg. “Din momentul potenţial în care Suedia va cere aderarea şi NATO va spune că doreşte ca Suedia să i se alăture, NATO va avea obligaţia fermă de a putea garanta securitatea Suediei”, a declarat el.


Citește și : Macron se va întâlni la Berlin cu Olaf Scholz

Acest lucru va include şi o prezenţă sporită în jurul Suediei şi în Marea Baltică, a precizat Stoltenberg.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

Suedia, la fel ca vecina sa Finlanda, sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ”Parteneriat pentru Pace”, iar după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei Stockholm şi Helsinki se apropie de o candidatură, posibil comună, pentru a se apăra mai bine de vecinul lor rus.

O unanimitate se conturează pentru a primi Finlanda şi Suedia în rândurile NATO, potrivit alianţei militare, însă procesul de ratificare implică undă verde din partea parlamentelor tuturor celor 30 de ţări membre şi ar putea dura circa un an.

Citește și : UE acordă încă 52 de milioane euro Republicii Moldova

Doar membrii NATO beneficiază oficial de protecţie în baza articolului 5, umbrela de securitate a alianţei militare lansată de SUA la începutul războiului rece cu Uniunea Sovietică.

Rusia a anunţat că va desfăşura arme hipersonice şi nucleare în exclava sa Kaliningrad – aflată între Polonia şi Lituania – dacă Finlanda şi Suedia decid să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.