Stoltenberg: NATO plănuieşte o prezenţă militară permanentă la frontieră

Comandanţii militari ai NATO elaborează planuri de desfăşurare a unei forţe militare permanente de amploare pe flancul estic al alianţei, care ar fi capabilă să înfrunte o armată invadatoare, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru Sunday Telegraph – transmit DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Stoltenberg a declarat pentru ziarul britanic că alianţa se află ”în mijlocul unei transformări foarte fundamentale” care va reflecta ”consecinţele pe termen lung” ale acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

 

”Indiferent când, cum, războiul din Ucraina se termină, războiul a avut deja consecinţe pe termen lung pentru securitatea noastră”, a declarat şeful NATO pentru ziarul duminical. ”NATO trebuie să se adapteze la această nouă realitate. Şi asta este exact ceea ce facem”.

Stoltenberg a spus că mica forţă a alianţei de la graniţa de est va fi transformată într-o prezenţă majoră ca parte a unei ”resetări”.

”Trebuie să ne asigurăm că vom continua să fim capabili, într-o lume mai periculoasă, să protejăm şi să apărăm toţi aliaţii NATO”, a declarat oficialul.

Stoltenberg a spus că resetarea trebuie să fie însoţită de creşterea cheltuielilor naţionale de apărare ale membrilor alianţei şi a subliniat angajamentul cancelarului german Olaf Scholz de a creşte cheltuielile de apărare ale Germaniei de la 1,5% la 2% din PIB.

”Având în vedere dimensiunea economiei germane, acest lucru reprezintă o diferenţă uriaşă şi pentru cheltuielile totale de apărare ale NATO”, a spus el în interviu.

”Ceea ce vedem acum este o nouă realitate, o nouă normalitate pentru securitatea europeană. Prin urmare, le-am cerut acum comandanţilor noştri militari să ofere opţiuni pentru ceea ce numim o resetare, o adaptare pe termen mai lung a NATO”, a declarat Stoltenberg.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care a anunţat recent că îşi va prelungi cu un an mandatul în fruntea organizaţiei, a mai spus în interviu că deciziile privind resetarea vor fi luate la un summit al NATO care va avea loc la Madrid în iunie.

Invazia Rusiei în Ucraina a declanşat cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial şi a determinat naţiunile occidentale să îşi regândească politicile de apărare.

This post was last modified on 10/04/2022 09:04 09:04

Tags: NATOOlaf ScholzStoltenbergVladimir Putin
Categorii: Diaspora