Stoltenberg: Turcia blochează cooperarea NATO cu UE în privinţa embargoului către Libia

Publicat:

Turcia continuă să blocheze eforturile NATO de a coopera cu Uniunea Europeană în impunerea respectării embargoului ONU destinat să stopeze livrările de arme către Libia, a afirmat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, aflat miercuri la Berlin pentru o întâlnire a miniştrilor apărării din statele UE, transmite dpa , potrivit agerpres.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO caută în continuare modalităţi de coordonare cu operaţiunea UE, pe care Turcia o acuză că este îndreptată împotriva Guvernului de uniune naţională de la Tripoli (GNA, recunoscut de ONU), al premierului Fayez Serraj.


Citește și : Barnier: Trebuie să avem un acord post-Brexit până în jurul datei de 31 octombrie

Turcia şi aliatul său regional Qatar sprijină GNA, în timp ce forţele din est conduse de mareşalul Khalifa Haftar sunt susţinute de Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia.

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a afirmat că operaţiunea îl favorizează pe mareşalul Haftar.

Mulţi din Uniunea Europeană sunt convinşi că motivul pentru care Turcia refuză cooperarea este acela că însuşi guvernul de la Ankara se află în spatele livrărilor de arme către forţele GNA.

Potrivit unui responsabil de rang înalt al UE, blocul comunitar urma să formuleze din nou, la întâlnirea de la Berlin, dorinţa de a coopera cu iniţiativa NATO, spre exemplu prin schimb de informaţii.

Organizaţiei Naţiunilor Unite i-au fost raportate multiple încălcări ale embargoului, iar ministrul german de externe Heiko Maas a ameninţat recent cu sancţiuni dacă puteri străine vor continua să încalce interdicţia.

Citește și : Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

Libia, ţară bogată în petrol, se află în haos de când o revoltă l-a răsturnat de la putere pe dictatorul Muammar Gaddafi în 2011.

Tentativele de mediere – inclusiv un summit de pace desfăşurat în ianuarie la Berlin, când puterile mondiale s-au angajat să facă respectat embargoul, încălcat de mult timp, al ONU – au eşuat până acum.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.