
AP News
Statele membre NATO sunt de acord cu eventualitatea admiterii Ucrainei, dar pe termen lung, a declarat marţi secretarul general a Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, informează mediafax.
“Statele membre NATO sunt de acord ca Ucraina să devină membră a Alianţei, dar, în acelaşi timp, aceasta este o perspectivă pe termen lung”, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit cotidianului Le Monde, în cursul unei vizite în Finlanda.
Citește și : Peskov vorbeşte despre o nouă candidatură a lui Putin
Secretarul general al NATO a cerut construirea unui nou “cadru”, pentru a evita orice nouă invazie militară pe viitor. Rusia se opune vehement admiterii Ucrainei în NATO, acesta fiind unul dintre motivele invocate de Moscova pentru lansarea invaziei militare.
“În momentul de faţă, trebuie să ne asigurăm că Ucraina rămâne o naţiune independentă şi suverană, iar în acest sens trebuie să susţinem Ucraina. Războiul preşedintelui (Vladimir) Putin în Ucraina continuă şi nu există niciun semnal că îşi modifică planurile. Vrea să exercite control asupra Ucrainei, nu se pregăteşte de pace, ci de mai mult război”, a subliniat Jens Stoltenberg.
“Trebuie să găsim un cadru care să asigure că preşedintele Putin şi Rusia nu invadează Ucraina încă o dată”, a insistat Jens Stoltenberg.
Citește și : Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova