Reuters
Cargouri incendiate sau scufundate, petrol transbordat clandestin în larg, nave comerciale care înaintează noaptea cu toate luminile și semnalele radio stinse, petroliere sub pavilion fals care își falsifică semnalele GPS, armatori șantajați de autoritățile iraniene sau de falși intermediari, abordaje violente și psihoza minelor navale… În pofida armistițiului în vigoare din 8 aprilie, condițiile de navigație din jurul strâmtorii Ormuz, blocată de Iran de la intrarea în război a Statelor Unite și Israelului, la 28 februarie, se afundă pe zi ce trece tot mai mult în haos, scrie LIBÉRATION, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit Organizației Maritime Internaționale (OMI), organism al ONU, au fost confirmate 38 de atacuri împotriva unor nave internaționale, unsprezece marinari civili au murit, iar până la 20.000 de alți marinari ar fi în continuare blocați în Golful Arabo-Persic. În paralel, penuria de petrol, gaze, îngrășăminte, heliu sau aluminiu destabilizează societăți din întreaga lume și amenință agricultura și sistemele de sănătate. Prin urmare, reluarea navigației comerciale în regiune a devenit o urgență.
Un cadru colectiv
Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer au lansat, la 17 aprilie, o misiune internațională politico-militară, strict defensivă și independentă față de părțile beligerante. Potrivit informațiilor noastre, inițiativa urmărește crearea unui cadru colectiv care să permită, pe termen mediu, reluarea traficului maritim în ambele sensuri, în condiții de securitate acceptabile pentru toți. Misiunea este susținută de Sultanatul Oman, celălalt stat riveran al strâmtorii Ormuz, precum și de aproximativ cincizeci de state și organizații internaționale europene, africane, sud-americane și asiatice. Canada face parte din această coaliție, însă, pentru moment, nici China, nici India nu sunt membri. Statele Unite și Iranul sunt excluse din coaliție, dar modalitățile de acțiune sunt negociate cu acestea.
„Faza 0”, deja lansată, este așadar diplomatică și politică. Obiectivul este obținerea din partea autorităților iraniene a unui angajament de a înceta să mai vizeze navele civile. În plus, părțile beligerante vor trebui să accepte ca o forță militară internațională, strict defensivă, să protejeze navele comerciale împotriva eventualelor riscuri reziduale. Aceasta înseamnă, de exemplu, că o fregată europeană ar putea fi nevoită să doboare o dronă rătăcită, să verifice o suspiciune de minare sau să respingă o inițiativă locală de abordaj. Pentru a evita o escaladare, canalele de comunicare dintre coaliție și beligeranți vor trebui să fie deschise permanent, douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Potrivit unor surse guvernamentale și militare europene, „ideea nu este de a relua prin forță controlul asupra strâmtorii, nici de a o securiza, nici de a elimina amenințarea, ci de a reda încrederea marinarilor, armatorilor și asigurătorilor”.
„Charles-de-Gaulle” a ajuns „în zonă”
Planificarea militară a început. O declarație comună este așteptată la începutul săptămânii. Pentru a reduce termenul de punere în aplicare atunci când condițiile vor fi întrunite, Italia va prepoziționa în regiune două dragoare de mine. Australia a promis un avion de patrulare maritimă, iar Londra a anunțat o contribuție de 133 de milioane de euro și distrugătorul HMS Dragon. Din partea franceză, ministra delegată pentru Forțele Armate, Alice Rufo, a anunțat vineri că grupul aeronaval francez (GAN), alcătuit din portavionul Charles-de-Gaulle, avioane de vânătoare și de supraveghere aeriană, precum și din fregate franceze și aliate, a ajuns „în zonă”, în Marea Arabiei, la distanță de strâmtoare.
Cartierul general al operațiunilor, solicitat de Italia și Regatul Unit, ar putea fi stabilit la Northwood, în apropiere de Londra. Franța, care dispune deja în cadrul GAN de un stat-major interaliat și interarme bine rodat, propune să găzduiască pe mare statul-major al misiunii Ormuz, ceea ce ar permite evitarea constrângerilor de suveranitate ale unei țări gazdă. Marina franceză, care are la activ numeroase misiuni de luptă împotriva minelor în strâmtoare, s-ar vedea, de asemenea, conducând un stat-major pentru războiul minelor la Djibouti, unde Franța menține o bază militară, departe de zonele de luptă.
Ploaie de săgeți și torțe aprinse
Acordul Iranului asupra planurilor coaliției este indispensabil. În pofida bombardamentelor efectuate de Washington și Israel în martie, forțele iraniene au în continuare capacitatea de a fabrica și lansa rachete și drone Shahed. Marile cargouri, lente la manevrare, sunt ținte ideale. Proiectilele le pot decapita puntea de comandă, perfora coca sau incendia încărcătura. Libertatea de acțiune a vedetelor rapide ale Gardienilor Revoluției pare, de asemenea, totală. Potrivit site-ului de analiză maritimă Windward, pe 9 mai, 80 de ambarcațiuni rapide, împărțite în cinci grupuri, au fost văzute traversând strâmtoarea.
A face să navigheze în fiecare zi aproximativ o sută de nave civile printr-un punct de strangulare lat de circa cincizeci de kilometri, de-a lungul coastelor iraniene, ar echivala, așadar, cu trecerea unui convoi de diligențe printre două faleze, sub o ploaie de săgeți și torțe aprinse. La 5 mai, San Antonio a suportat consecințele „Proiectului Libertate”, escorta militară lansată cu mare tam-tam cu două zile mai devreme de Donald Trump. În condițiile în care, până atunci, un pavilion sau un proprietar francez reprezentau o garanție de protecție în fața atacurilor iraniene, portcontainerul gigantului marseillez CMA CGM a fost lovit, la ieșirea din strâmtoare, de o rachetă de croazieră, iar cinci dintre marinarii săi filipinezi au fost răniți. Ceea ce înseamnă că protecția armatei americane l-a transformat într-o țintă. Un eșec usturător care l-a forțat pe Trump să abandoneze operațiunea.
„Amenințarea unui atac este în continuare foarte probabilă”
Potrivit site-ului AXSMarine, 301 nave au traversat strâmtoarea în ambele sensuri în aprilie, inclusiv vasele de croazieră care rămăseseră blocate din cauza războiului – pasagerii lor fiind evacuați de multă vreme. Dar traficul rămâne de zece ori mai redus decât în aprilie 2025. Cargouri de mic tonaj, adesea neîncărcate, ținte minore pentru Iran, au reușit să se strecoare discret de-a lungul coastelor omaneze. Însă analiștii estimează că aproape 900 de mari vrachiere, petroliere sau nave chimice sunt în continuare blocate în Golf.
Cu dispreț față de dreptul internațional, Teheranul impune o taxă de trecere și negociază de la caz la caz – Pakistanul a primit undă verde pentru două nave încărcate cu gaz natural lichefiat provenit din Qatar, iar presa iraniană susține că s-a dat acordul pentru ieșirea mai multor nave chineze. Însă, potrivit unei note a Mica Center, centrul de securitate maritimă al Marinei Naționale franceze, „aprobarea prealabilă a autorităților iraniene nu permite în niciun caz garantarea unui pasaj sigur. Același lucru este valabil și în cazul noii structuri Persian Gulf Strait Authority”. Acest centru de schimb și analiză a informațiilor, cu sediul la Brest, care încearcă să se impună ca reper în domeniu, consideră că „amenințarea unui atac, chiar a unei capturări, pentru navele care traversează strâmtoarea Ormuz este în continuare highly likely [foarte probabilă]”.
Blocada impusă de Washington în Golful Oman începând din 13 aprilie asupra navelor care vin să aprovizioneze Iranul sau care transportă petrolul acestuia nu contribuie la calmarea situației. Deși obținuse acordul autorităților iraniene pentru a trece, vrachierul Safesea Neha, legat de interese americane, a fost lovit, la 10 mai, de o dronă aeriană la ieșirea din Golf, cel mai probabil lansată de Gardienii Revoluției ca represalii după capturarea a două petroliere de către marina americană – peste 70 de nave legate de interese iraniene au fost abordate. Un observator confirmă că „nu există neapărat o convergență de vederi între instanțele guvernamentale care au veleități de negociere și Gardienii Revoluției”.
„Risc neasigurabil”
Nimeni nu poate obliga marinarii civili să riște să fie ținta tirurilor. Țări precum Coreea de Sud, Taiwan sau Filipine se opun traversării dacă o consideră prea periculoasă pentru echipajele de naționalitatea lor. Armatorii europeni trebuie să obțină acordul angajaților lor și, în caz de refuz, să recruteze înlocuitori pe bani grei. În paralel, trebuie să găsească un asigurător care să accepte să acopere nava. „Multe companii consideră că riscul este neasigurabil. Celelalte cer garanții prealabile din partea autorităților iraniene și a organizațiilor militare locale, deci a Gardienilor Revoluției, precum și o declarație către comandamentul american, pentru a evita ca nava să fie abordată la ieșire. Or, aceste garanții sunt acordate cu țârâita, într-un climat de imprevizibilitate și confuzie absolute”, explică un expert în asigurări maritime. Dacă nava este încărcată, trebuie asigurată și încărcătura. Mulți armatori preferă, așadar, să își lase navele la ancoră în mijlocul Golfului, la o distanță sigură de strâmtoare, în așteptarea unei ameliorări a situației.
OMI, agenția specializată a Națiunilor Unite însărcinată cu siguranța și securitatea maritimă, care reunește 176 de state membre, încearcă în paralel să găsească o soluție pe termen scurt pentru eliberarea marinarilor. Secretarul său general, Arsenio Dominguez, s-a deplasat săptămâna trecută la Muscat, capitala Sultanatului Oman, pentru a negocia cu autoritățile omaneze și iraniene modalitățile unui plan de evacuare umanitară. „Proiectul presupune întocmirea unei liste a navelor vizate și clasificarea lor în ordinea priorității, în funcție de nevoile umanitare”, explică o purtătoare de cuvânt a organismului ONU. „800 de nave ar urma să ia parte la acest plan de evacuare, iar toate părțile la conflict vor trebui să se angajeze să se abțină de la orice atac împotriva mijloacelor maritime pe durata operațiunii.”
Pentru acest plan, OMI se opune oricărei escorte militare, ceea ce ar putea fi mai ușor de acceptat pentru Teheran într-o primă etapă.
This post was last modified on 19/05/2026 11:15 11:15