Stromae şi-a anulat alte trei concerte în Franţa

Publicat:

Cântăreţul belgian Stromae, aflat în turneu pentru promovarea albumului său “Multitude”, trebuie să renunţe la alte trei concerte programate săptămâna aceasta la Nantes (vestul Franţei), după ce a fost nevoit să anuleze trei spectacole săptămâna trecută, au anunţat miercuri producătorii săi, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Starea de sănătate a lui Stromae nu îi permite să susţină cele trei concerte programate săptămâna aceasta pe scena Zenith din Nantes, în perioada 29-31 martie. Prin urmare, suntem nevoiţi să anulăm aceste trei spectacole”, a afirmat compania Auguri Productions într-un comunicat.


Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

Cântăreţul şi compozitorul belgian, în vârstă de 38 de ani, foarte popular în Franţa, se află în prezent într-un turneu european pentru a-şi promova albumul “Multitude”, lansat în urmă cu un an.

El a revenit pe scenă în vara anului 2022 după o lungă perioadă de absenţă cauzată de epuizare, în urma susţinerii unui număr mare de concerte pentru albumul care l-a consacrat, “Racine Carrée”, lansat în 2013.

Săptămâna trecută, producătorii săi anunţaseră că Stromae a fost nevoit să îşi anuleze trei concerte în estul Franţei din “motive medicale”, fără a oferi alte detalii.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

Stromae, pe numele său real Paul Van Haver, este unul dintre artiştii francofoni cu cele mai mari vânzări de muzică din lume.

El a strălucit în februarie la premiile “Victoires de la Musique” din Franţa. “Multitude” s-a impus la categoria cel mai bun album, iar Stromae a fost desemnat artistul masculin al anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate Trupa rock Pearl Jam a anulat mai multe date din turneul european...

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului ‘The Agency’

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului 'The Agency' Actorul american Richard Gere se va alătura distribuţiei serialului "The Agency", produs de...

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.