Structura ANI, modificată. Noi direcții și servicii au fost constituite

Structura Autorității Naționale de Integritate (ANI) a fost modificată, în vederea eficientizării activității acesteia. Au fost instituite două structuri noi: Serviciul managementul documentelor și Serviciul audit intern. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de deputați, la 22 mai.

Potrivit documentului, a fost comasată Direcția resurse umane și Serviciul securitate, audit și control al integrității. Astfel, a fost constituită Direcția securitate internă, asigurarea integrității și resurse umane. Aceasta în scopul consolidării standardelor de calitate și implementării unui management eficient al resurselor umane, potrivit agora.md

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

În cadrul instituției, a fost instituit Serviciul managementul documentelor. Asta pentru a îmbunătăți controlul asupra respectării sistemului unic al circuitului documentelor în ANI, inclusiv a documentelor secrete.

De asemenea, personalul tehnic din structura Autorității Naționale de Integritate va fi exclus. Unitatea respectivă se va regăsi în Direcția financiară și administrare.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 59 de voturi ale deputaților. Aceste modificări nu vor avea drept rezultat majorarea numărului angajaților.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

 

This post was last modified on 22/05/2025 17:59 17:59

Tags: ANIproiect
Justiţie