X

Student rus, condamnat la cinci ani de închisoare pentru pregătirea unor acte de ‘sabotaj’

Student rus, condamnat la cinci ani de închisoare pentru pregătirea unor acte de ‘sabotaj

Un student rus – acuzat de colaborare cu serviciile speciale ucrainene şi de pregătirea unor acte de sabotaj în Rusia – a fost condamnat la cinci ani de închisoare, anunţă luni autorităţile ruse, relatează AFP.

”Tribunalul regional Kurgan l-a găsit pe studentul în vârstă de 20 de ani recrutat de serviciile speciale ucrainene vinovat” de faptul că lucrează pentru aceste servicii, anunţă într-un comunicat filiala locală a Serviciului rus de securitate FSB, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Studentul – al cărui nume este făcut public de FSB – ”planifica acte de sabotaj ale unor infrastructuri militare şi sociale, voia să difuzeze informaţii ale propagandei proucrainene pe Internet şi să culeagă şi transmită (Kievului) date despre poziţia unităţilor militare”, acuză FSB.

El a fost condamnat la cinci ani de închisoare într-o tabără penitenciară.

FSB nu precizează data verdictului.

De la începutul ofensivei Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, numeroşi ruşi şi străini au fost arestraţi sau condamnaţi după ce au fost acuzaţi de pregătirea unor acte de sabotaj.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Justiţia rusă îi pedepseşte aspru şi pe critcii invaziei Ucrainei.

Mii de ruşi obişnuiţi au fost condamnaţi din acest motiv la amenzi sau pedepse grele cu închisoarea începând din februarie 2022.

Tags: FSBinchisoareKurganstudentucraina
Externe