Studiu alarmant cu privire la schimbările climatice: Valul de caniculă consemnat în iunie în Europa, alimentat cu 4 grade Celsius decât în urmă cu un secol

Publicat:

Schimbările climatice provocate de influenţa omului ar fi stat la originea valului de căldură extremă consemnat luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,9 grade Celsius, cu 4 grade Celsius peste temperaturile maxime obişnuite în acea perioadă a anului, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un studiu citat de Reuters, potrivit agerpres.

”Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o creştere abstractă a temperaturii medii la nivel mondial, ci o diferenţă ce poate fi simţită la ieşirea afară pe timp de caniculă”, a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător-şef în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda, unul dintre autorii studiului.


Citește și : Boris Johnson: Backstop-ul este echivalent cu a ieşi din UE dar a fi conduşi de UE

”Observaţiile au relevat că temperaturile în timpul valurilor de caniculă cu frecvenţă similară înregistrate în urmă cu un secol ar fi fost cu circa 4 grade Celsius mai scăzute”, se arată într-un raport publicat de grupul de oameni de ştiinţă World Weather Attribution (WWA).

Totodată, schimbările climatice au augmentat de cel puţin cinci ori riscul producerii unor valurile de caniculă.

”Am experimentat un val de caniculă a cărui intensitate ar putea deveni o normalitate la mijlocul secolului”, a declarat Robert Vautard, cercetător-şef în cadrul Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).

Specialiştii în climatologie susţin de multă vreme că o încălzire a suprafeţei terestre cauzată în special de emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili în era industrială va conduce la apariţia şi intensificarea evenimentelor climatice extreme – furtuni, secete şi inundaţii.

Grupul WWA a utilizat modele computerizate timp de trei zile, între 26 şi 28 iunie, pentru a calcula temperaturile care ar fi fost de aşteptat în perioada respectivă.

Noul record de temperatură stabilit în Franţa, înregistrat în Gallargues-le-Montueux din Provenţa, în sudul ţării, este cu aproape două grade mai mare decât cea mai ridicată valoare consemnată anterior, în august 2003.

Potrivit meteorologilor, o slăbire a circulaţiei curenţilor de aer de la altitudini ridicate prezenţi deasupra Europei conduce la creşterea temperaturilor în timpul verii.

Citește și : 14 marinari şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui submarin rus

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunţat vineri că 2019 este pe cale să devină unul dintre cei mai fierbinţi, perioada 2015-2019 devenind astfel cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice. Este prea devreme pentru a pune actualul val de caniculă abătut asupra Europei pe seama încălzirii globale, dar este ”în perfectă concordanţă” cu fenomenele extreme asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, a precizat agenţia ONU.

Purtătoarea de cuvânt a OMM, Clare Nullis, a declarat la Geneva că “valurile de căldură vor deveni mai intense, mai epuizante, mai extreme, vor începe mai devreme şi se vor termina mai târziu”. Totodată, ea a spus că ”Terra urmează să se confrunte cu cinci cei mai călduroşi ani din istoria înregistrărilor meteo, adică perioada 2015-2019 inclusiv”.

În intervalul ianuarie-mai, 2019 s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai călduroşi ani din această perioadă, a precizat Nullis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.