X

STUDIU – Copiii cu obezitate sunt mai predispuşi să dezvolte afecţiuni ale pielii legate de sistemul imunitar

STUDIU – Copiii cu obezitate sunt mai predispuşi să dezvolte afecţiuni ale pielii legate de sistemul imunitar

Rezultatele unui studiu la scară largă, care a investigat modificările greutăţii corporale în legătură cu boli de piele comune, mediate imunologic, a arătat că obezitatea infantilă poate contribui la dezvoltarea mai multor afecţiuni precum dermatita atopică şi psoriazisul, transmite News.ro.

Obezitatea infantilă poate contribui la dezvoltarea bolilor de piele comune mediate imunologic (IMSD), cum ar fi alopecia areata, dermatita atopică şi psoriazisul, a constatat o nouă cercetare. Menţinerea unei greutăţi sănătoase ar putea contribui potenţial la scăderea şanselor de apariţie a acestor afecţiuni ale pielii la copii.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Un nou studiu publicat în Journal of Investigative Dermatology detaliază rezultatele unei analize la peste 2 milioane (2.161.900) de copii coreeni din 2009 până în 2020 pentru a investiga relaţia dintre obezitate sau modificările dinamice ale greutăţii corporale şi dezvoltarea IMSD.

Studiul a arătat că, în cazul copiilor obezi aceştia erau mai susceptibili să dezvolte mai multe afecţiuni de piele mediate imunologic comparativ cu copiii cu o greutate normală.

Bolile de piele mediate imunologic au efecte dăunătoare asupra calităţii vieţii, inclusiv bunăstarea emoţională, fizică, socială şi funcţională, la copii şi familiile acestora.

Deşi mai multe medicamente biologice s-au dovedit eficiente pentru tratarea copiilor cu dermatită atopică sau psoriazis, opţiunile limitate de tratament şi lipsa studiilor clinice pentru terapia sistemică reprezintă încă provocări considerabile în tratarea copiilor cu IMSD.

Ratele obezităţii infantile au crescut în ultimii ani, transformând-o într-o criză de sănătate publică incontestabilă, care a fost agravată de efectele pandemiei şi de blocajele sistemelor de sănătate la nivel naţional.

Mecanismele precise responsabile de implicarea obezităţii în dezvoltarea bolilor inflamatorii cronice ale pielii, inclusiv psoriazisul, dermatita atopică şi tumorile maligne ale pielii, rămân incerte.

„Anterior, multe studii au analizat legătura dintre obezitatea infantilă şi IMSD. Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste studii au analizat doar date dintr-un singur moment în timp sau au comparat grupuri cu şi fără afecţiune (de exemplu, obezitate sau exces de greutate) şi au avut eşantioane mici”, explică unul dintre cercetătorii principali ai studiului, dr. Seong Rae Kim, de la departamentul de dermatologie, a Colegiului de Medicină al Universităţii Naţionale din Seul (Republica Coreea).

Potrivit acestuia, foarte puţine studii au urmărit copiii pe o perioadă îndelungată pentru a vedea cum afectează greutatea lor corporală dezvoltarea acestor afecţiuni ale pielii.

„Asta înseamnă că încă nu ştim sigur dacă obezitatea sau supraponderalitatea cauzează dermatită atopică şi psoriazis sau dacă este adevărat contrariul. De asemenea, niciun studiu nu a analizat încă efectul greutăţii corporale asupra alopeciei areata sau modul în care modificările dinamice ale greutăţii unui copil afectează dezvoltarea IMSD comune”.

Cercetătorii cred că diverşi factori, inclusiv dieta, obezitatea sau alte stiluri de viaţă pot afecta mediul intestinal şi pot contribui la dezvoltarea IMSD. Studiul şi-a propus să identifice piesele lipsă pentru a demonstra modul în care acestea sunt conectate.

„Am efectuat un studiu amplu folosind o bază de date naţională din Coreea, care include informaţii despre aproape toţi sugarii şi copiii din întreaga ţară. Scopul nostru a fost să vedem cum sunt legate greutatea unui copil şi schimbările în greutatea acestuia de dezvoltarea alopeciei areata, dermatitei atopice şi psoriazisului”, a adăugat dr. Hyunsun Park, de la departamentul de dermatologie de la Colegiul de Medicină a Universităţii Naţionale din Seul; Laboratorul de Imunologie a Mucoasei Intestinale şi a Pielii; şi Departamentul de Dermatologie, Centrul Medical Boramae al Guvernului Metropolitan din Seul.

Studiul a arătat că acei copii care erau obezi erau mai susceptibili de a dezvolta IMSD comune în comparaţie cu copiii cu o greutate normală.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Dintre cele mai frecvente trei IMSD, dermatita atopică a demonstrat cea mai evidentă tendinţă; copiii care au luat în greutate (de la normal la supraponderal) au prezentat un risc mai mare de a dezvolta dermatită atopică decât copiii care şi-au menţinut greutatea normală, iar copiii care au pierdut în greutate (de la supraponderal la normal) au prezentat un risc mai scăzut de a dezvolta dermatită atopică decât copiii care şi-au menţinut greutatea excesivă.

Constatările susţin importanţa promovării menţinerii greutăţii în rândul copiilor care se află deja în intervalul de greutate normală, deoarece poate contribui la reducerea riscului de apariţie a dermatitei atopice, scriu cercetătorii în studiul lor.

În plus, potrivit acestora, ar trebui promovată prevenirea creşterii excesive în greutate şi pierderea intenţionată în greutate, inclusiv adoptarea unor strategii de dietă sănătoasă la copiii cu obezitate pentru a preveni dermatita atopică, în special înainte de vârsta şcolară.

Implementarea intervenţiilor intenţionate, inclusiv a strategiilor nutriţionale, pentru scăderea greutăţii corporale poate ajuta la reducerea riscului de apariţie a bolilor de piele mediate imunologic la copii, este una dintre concluziile cercetătorilor din studiu.

Tags: IMSDobezitatestudiu
Diverse