Studiu: Expert: 42 la sută din tinerii din R. Moldova aleg să își continue studiile

În acest an, rata de admitere la studii se anunță a fi una mai bună față de anii precedenți. Se înregistrează o înclinație mult mai mare a tinerilor de a merge la studii, fie liceale, fie universitare, decât a fost în trecut. Dacă acum 7 ani doar 32% dintre tinerii din Republica Moldova învățau undeva, acum sunt 42%. Aproape jumătate dintre tinerii care nu au migrat decid să meargă la studii. Datele au fost prezentate de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, transmite IPN.

Dacă în anul de studiu 2019/2020 s-au înscris la facultate 13,6 mii de persoane, în 2024/2025 este prognozat un număr de 14,5 mii. Cei mai mulți tineri, 34,6 mii, s-au înscris la facultate în 2005/2006, în 2010/2011 – 21,2 mii, iar 2015/2016 au fost 17,7 mii.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în fiecare an este în creștere numărul studenților străini care vin să facă studii în Republica Moldova. În anul de studiu 2001/2002 au venit 2505 persoane, iar în 2023/2024 – 5217.

Citește și: Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Datele din  2023/2024 arată că 51,7% erau din România, 21,1% ‒ India, 10,3% ‒ Israel, 7,5% ‒ Ucraina, 2,3% ‒ Federația Rusă, 0,8% ‒ SUA, 0,7% ‒ Turcia; 0,6% ‒ Nigeria și Azerbaidjan, 0,4% ‒ China; 4% ‒ alte state. Primele trei țări asigură 83,1%. Numărul studenților din India a sporit în ultimii ani. Cei din Israel, din păcate, au scăzut. Din Ucraina, am avut cândva mulți, dar i-am pierdut. Acum am avut un număr mai mare din cauza războiului din țara lor. Dar încet, îi pierdem și pe aceștia”, a spus Veaceslav Ioniță.

Veaceslav Ioniță observă că femeile au o înclinare mai mare de a învăța decât bărbații. În 2023/2024, 37,6% dintre femei au mers la studii și 28% dintre bărbați.

Analizând tinerii de 19-23 de ani, Veaceslav Ioniță a menționat că în 2023 numărul acestora reprezenta 188 de mii de persoane, dintre care 111 mii erau în țară, iar 77 de mii – peste hotare. Expertul prognozează că în 2025 vor fi 187 de mii de persoane, dintre care 102 mii – în țară, iar 85 de mii – peste hotare.

Republica Moldova a avut cea mai mare rată a natalității în perioada 1985-1990. După, s-a prăbușit din cauza migrației oamenilor. Nașterile în Republica Moldova s-au stabilizat la limita de jos. În următorii 2-3 ani, mai mult de jumătate din tinerii moldoveni de vârstă universitară se vor afla peste hotare. Acest lucru va fi o presiune pentru universitățile noastre”, a atenționat Veaceslav Ioniță.