Studiu ştiinţific internaţional asupra variolei maimuţei, lansat în zece ţări europene

Publicat:

Un studiu internaţional urmează să fie lansat în zece ţări europene pentru o mai bună înţelegere a variolei maimuţei şi pentru evaluarea impactului managementului pacienţilor afectaţi de această boală, a anunţat Agenţia naţională pentru cercetarea SIDA şi a hepatitelor virale (ANRS) din Franţa, informează luni AFP, potrivit agerpres

“Implementarea acestui studiu observaţional internaţional ne va permite să dobândim noi cunoştinţe esenţiale pentru avansarea cercetării asupra variolei maimuţei şi a tratamentelor disponibile”, a declarat profesorul Yazdan Yazdanpanah, directorul departamentului Boli infecţioase emergente din cadrul ANRS, citat într-un comunicat.


Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Intitulat “Mosaic”, studiul se bazează pe cercetări în curs în Republica Centrafricană ce vizează o mai bună caracterizare a bolii în ţările în care a fost semnalată o răspândire recentă.

Pacienţi din cele zece ţări participante – Marea Britanie, Elveţia, Belgia, Franţa, Irlanda, Italia, Ţările de Jos, Norvegia, Portugalia şi Spania – vor furniza informaţii echipei de cercetători cu privire la simptomele lor şi la răspunsul la tratamente. De asemenea, ei vor fi monitorizaţi pentru a se observa viteza de vindecare sau dezvoltarea unor eventuale complicaţii.

“Este urgent să înţelegem mai bine această maladie neglijată”, a spus profesorul Xavier Lescure, de la Departamentul de boli infecţioase al Spitalului Bichat din Paris şi Université Paris Cité, coordonatorul studiului.

“Sunt încântat că în decursul a doar câteva săptămâni un studiu a fost lansat în Europa”, a declarat la rândul său profesorul Piero Olliaro de la Universitatea Oxford şi cercetător responsabil de studiu, citat de asemenea în comunicat.

Studiul este susţinut parţial de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Unit, fundaţia Wellcome şi Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Primii pacienţi au fost deja recrutaţi de la Spitalele Universitare din Geneva (HUG) din Elveţia. În Franţa, primii pacienţi vor fi incluşi în curând în studiu.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a reafirmat miercuri îngrijorarea în legătură cu creşterea numărului de cazuri de variola maimuţei şi a anunţat că va convoca o reuniune a Comitetului de Urgenţă al acestei organizaţii, care îl va ajuta să analizeze gravitatea situaţiei sanitare, cel mai târziu în săptămâna care începe pe 18 iulie.

În timpul reuniunii sale din 23 iunie, Comitetul de urgenţă al OMS a considerat că înmulţirea cazurilor, deşi foarte îngrijorătoare, nu reprezenta “o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională” – alerta cu cel mai înalt grad emis de această organizaţie.

O recrudescenţă neobişnuită a acestei boli virale a fost detectată începând din luna mai în afara ţărilor din Africa Centrală şi Africa de Vest, zona în care virusul variolei maimuţei este endemic.

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

Majoritatea cazurilor recenzate în afara zonelor endemice vizează bărbaţi care au întreţinut raporturi sexuale cu bărbaţi, chiar dacă au fost depistate cazuri şi în rândul unor persoane imunodeprimate şi al unor copii.

Variola maimuţei se manifestă prin simptome de tip gripal şi erupţii cutanate şi este o boală care se vindecă în general de la sine, după două-trei săptămâni.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.