Un studiu din SUA arată că peste 4 milioane de tineri sunt fără adăpost

Publicat:

Aproximativ 4,2 milioane de copii şi tineri adulţi sunt fără adăpost în Statele Unite, potrivit unui studiu publicat miercuri şi prezentat ca fiind cel mai complet realizat vreodată pe această temă, relatează agerpres .

Cercetătorii de la Universitatea din Chicago au aplicat o definiţie în sens larg pentru termenul “fără adăpost”, incluzând persoanele care trăiesc pe stradă şi în adăposturi, precum şi cele care locuiesc temporar cu altele neavând propria locuinţă permanentă.


“Studiul nostru a avut ca obiectiv să ofere naţiunii noastre – pentru prima dată – o viziune mai cuprinzătoare asupra tinerilor fără adăpost prin încorporarea tinerilor care nu sunt întotdeauna luaţi în calcul”, a explicat Matthew Morton.

Citiți și : Ploile torențiale au facut cel puțin 14 victime lângă Atena

Cel puţin 700.000 de adolescenţi, între 13 şi 17 ani, au fost înregistraţi fără domiciliu fix, precum şi 3,5 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Negrii şi hispanicii sunt în special vizaţi precum şi persoanele comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), au subliniat cercetătorii, estimând că rezultatele studiului lor ar putea ajuta autorităţile să abordeze problema.

Mulţi tineri s-au declarat fără adăpost pentru prima dată, ceea ce înseamnă că o acţiune rapidă este esenţială.

“Avem o obligaţie colectivă de a ne asigura că toţi tinerii au şansa de a reuşi de la o vârstă fragedă”, a declarat Bryan Samuels de la Universitatea din Chicago.

Studiul a constatat de asemenea că rata tinerilor fără adăpost este similară în zonele urbane şi rurale, deşi mai puţin vizibilă în zonele rurale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.