
Studiul de fezabilitate pentru proiectul de interconectare energetică între Republica Moldova și România, care include construirea liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Gutinaș-Strășeni, se apropie de finalizare. Finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID), acest studiu este esențial pentru pregătirea documentației de proiectare și construcție, urmând să fie finalizat la începutul anului 2025, potrivit profit.ro.
Reprezentanți ai Transelectrica și Moldelectrica, în cadrul unui eveniment organizat la București, au discutat aspecte esențiale ale proiectului, precum posibile trasee ale liniei electrice și evaluarea impactului social și de mediu. Proiectul LEA 400 kV Gutinaș-Strășeni face parte din strategia regională de consolidare a securității energetice și va facilita accesul Republicii Moldova la piețele energetice europene.
În plus, Transelectrica și Moldelectrica colaborează pentru îmbunătățirea capacității tehnice de import de energie, iar ENTSO-E a decis majorarea capacității de import de electricitate pentru Moldova și Ucraina cu 23%, începând din decembrie 2024.