SUA acordă două granturi de 38 de milioane de dolari pentru mai multe proiecte în Moldova

Publicat:

SUA acordă două granturi de 38 de milioane de dolari pentru mai multe proiecte în Moldova

Statele Unite ale Americii acordă două granturi în valoare totală de peste 38 de milioane de dolari pentru implementarea mai multor proiecte în Republica Moldova, transmite IPN.

Guvernul a aprobat semnarea celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare cu Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru consolidarea democrației participative, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016. Acesta prevede acordarea unui grant suplimentar de 12,2 milioane de dolari, potrivit voceabasarabiei.md.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Potrivit lui Artur Mija, secretar general al Guvernului, banii sunt destinați pentru proiecte ce vor promova cultura civică în colaborare cu organizațiile media independente și vor îmbunătăți serviciile publice prestate de administrația publică locală.

De asemenea, executivul a aprobat inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al optsprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare cu Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016. În acest caz este vorba despre un grant de 26 de milioane de dolari.

„Grantul va spori accesul produselor și serviciilor autohtone pe piața europeană și va crește competitivitatea IT, media digitală, inginerie și industrie ușoară. Astfel vor fi create oportunități pentru antreprenori și vor contribui la creșterea nivelului bunăstării cetățenilor”, a mai spus Artur Mija.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Zaharia, reconfirmat de către Guvern în funcția de director al Agenției Navale

Igor Zaharia, reconfirmat de către Guvern în funcția de director al Agenției Navale Igor Zaharia a fost reconfirmat astăzi de către Guvern în funcția de...

Un băiețel în vârstă de 4 ani, lovit de un microbuz pe o trecere de pietoni pe strada Alba-Iulia din Capitală

Un băiețel în vârstă de 4 ani, lovit de un microbuz pe o trecere de pietoni pe strada Alba-Iulia din Capitală Un băiețel în vârstă...

Guvernul anunță noi proiecte de dezvoltare a localităților aflate în perimetrul Zonei de Securitate

Guvernul anunță noi proiecte de dezvoltare a localităților aflate în perimetrul Zonei de Securitate Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul curent va fi...

Gimnaziul ‘Taras Șevcenko’ din capitală a deschis primele clase cu predare în limba ucraineană

Gimnaziul 'Taras Șevcenko' din capitală a deschis primele clase cu predare în limba ucraineană Primăria Chișinău a anunțat deschiderea primelor clase cu predare în limba...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.