SUA acuză Rusia la ONU de atac deliberat asupra centralei nucleare de la Zaporojie; Moscova denunţă ‘o minciună’

Publicat:

Statele Unite au acuzat vineri Rusia, la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, că a provocat “o imensă ameninţare pentru întreaga Europă şi lume” prin atacul asupra centralei nucleare de la Zaporojie din Ucraina, o acuzaţie calificată de ambasadorul rus Vasili Nebenzia drept o “minciună”, el afirmând că a fost o operaţiune ucraineană de sabotaj care să fie pusă pe seama Moscovei, relatează agenţiile AFP, DPA şi EFE, potrivit agerpres.

Acuzaţia că Rusia este responsabilă “face parte dintr-o campanie de minciuni” împotriva Moscovei, a spus Nebenzia.


Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

“Mulţumită lui Dumnezeu, lumea a scăpat de un dezastru nuclear” peste noapte, a declarat ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield, numind atacul “iresponsabil” şi “periculos”.

“Nu numai (că Vladimir Putin) nu a ascultat” apelurile de a opri invazia sa în Ucraina, “dar tocmai am asistat la o nouă escaladare periculoasă ce reprezintă o gravă ameninţare pentru întreaga Europă şi lume”, a insistat diplomata americană.

În cadrul sesiunii Consiliului, solicitată de Regatul Unit, ambasadoarea britanică Barbara Woodward a subliniat că nu există nicio îndoială: “Forţele ruse (au fost cele care) au atacat” situl Zaporojie (sud), unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Marea Britanie şi Franţa presupun că trupele ruse au vizat în mod deliberat centrala nucleară de la Zaporojie a Ucrainei în timpul luptelor din această săptămână.

“Este prima dată când un stat atacă o centrală nucleară alimentată şi funcţională. Şi este în mod clar interzis de dreptul internaţional şi Convenţiile de la Geneva”, a mai spus ambasadoarea Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward, la reuniunea de urgenţă de vineri a Consiliului de Securitate al ONU.

La rândul său, Vasili Nebenzia a recunoscut însă că în zona vizată au loc lupte în care sunt implicaţi soldaţi ruşi. Dar el s-a referit la schimburi de focuri cu “arme uşoare” care, a spus el, nu au implicat bombardamente. El a adăugat că securitatea sitului nuclear este asigurată, cerând occidentalilor “să se calmeze”.

“Comunitatea internaţională trebuie să-şi păstreze calmul şi să rămână raţională”, a adăugat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun. “Nu trebuie să turnăm gaz pe foc”, a insistat el, făcând apel la dialog.

Rosemary DiCarlo, subsecretarul general al ONU pentru afaceri politice, a subliniat că “atacurile asupra siturilor nucleare sunt contrare dreptului internaţional umanitar”.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

La rândul său, Rafael Grossi, directorul general al AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică), vorbind prin legătură video în direct din avion în drum spre Teheran, a subliniat “importanţa” celor cincisprezece reactoare nucleare situate în Ucraina.

El a repetat că este gata să plece în Ucraina în legătură cu siturile nucleare şi a precizat că a făcut cererea Ucrainei şi Rusiei, care o “studiază”. Această misiune a AIEA s-ar limita la “siguranţa” siturilor, fără intervenţie politică, a susţinut Grossi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie Un comandament NATO pentru coordonarea sprijinului pentru Ucraina va fi operaţional în Germania din...

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru summitul Comunității...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.