SUA. Deşi a fost acuzat de hărţuire sexuală, Roy Moore are mari şanse să intre în Senat

Publicat:

Alegătorii din statul american Alabama sunt chemaţi marţi la urne pentru a decide cine să ocupe locul lăsat vacant în Senat după plecarea din Congres a actualului ministru al justiţiei, Jeff Sessions. În pofida sprijinului manifestat de preşedintele Donald Trump pentru candidatul republican Roy Moore (foto), acesta este vizat de acuzaţii de comportamente sexuale nepotrivite, iar unele sondaje indică o victorie a rivalului său democrat, Doug Jones, care ar putea deveni primul candidat de altă orientare politică decât republicană trimis în Senat de acest stat profund conservator din sud-estul Americii, în ultimele două decenii, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Vreau să redau măreţia Americii împreună cu preşedintele Trump”, a declarat Moore la ultimul său miting electoral, luni seara. “Vreau o Americă măreaţă, dar şi bună, şi nu poate fi bună până nu ne întoarcem la Dumnezeu”, a adăugat el.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la unul dintre cele mai mari gazoducte din Austria. Un om a murit şi cel puţin 18 sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Fost judecător la Curtea Supremă a statului, Moore, care are în prezent 70 de ani, a fost acuzat de mai multe femei că le-a hărţuit pe când ele erau adolescente iar el avea în jur de 30 de ani, una dintre ele afirmând că Moore a încercat să iniţieze un contact sexual când ea avea doar 14 ani. Roy Moore a negat toate aceste acuzaţii, pe care Reuters menţionează că nu le-a putut verifica din surse independente.

Cursa electorală din Alabama a divizat Partidul Republican al lui Trump. Acuzaţiile la adresa lui Moore i-au determinat pe mai mulţi republicani proeminenţi, între care liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell, să se distanţeze de acesta. Un sondaj realizat de Fox News realizat joia trecută şi publicat luni a arătat un avans de 10 puncte pentru candidatul democrat, pentru care ar vota 50% dintre alegători, iar pentru Moore 40%, 8% declarându-se indecişi şi 2% în favoarea altor candidaţi. În schimb, o medie a sondajelor publicată pe site-ul RealClearPolitics îl arată pe Moore câştigător, cu un uşor avans de 2,2%.

Citeşte şi: Un fost ministru francez este judecat pentru VIOL în GRUP

Doug Jones, în vârstă de 63 de ani, fost procuror, prezentându-se drept “vocea raţiunii”, a încercat în ultima săptămână de campanie să-şi asigure susţinerea afro-americanilor, consideraţi electoratul de bază al Partidului Democrat din Alabama, şi să-şi “toace” rivalul republican în clipuri electorale televizate. Dacă va câştiga marţi, controlul republicanilor în Senat va fi redus la o diferenţă infimă de 51-49, iar democraţii vor beneficia de un impuls mult aşteptat în perspectiva alegerilor care au loc în noiembrie anul viitor pentru Congres, la care miza o va reprezenta controlul asupra ambelor camere ale legislativului american.

Tabăra lui Moore l-a calificat pe Jones drept un liberal care nu-i cunoaşte pe alegătorii din Alabama, criticând susţinerea manifestată de acesta faţă de dreptul la avort. Dacă va câştiga, Roy Moore – care în trecut a suspendat de două ori din funcţia sa de judecător al Curţii Supreme a statului pentru că a refuzat să dea curs legislaţiei federale – ar putea fi primit cu răceală la Washington, lideri republicani afirmând că acesta s-ar putea confrunta cu o anchetă pe chestiuni de etică, în cazul în care alegătorii din Alabama decid să-l trimită în Senatul SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026 Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu...

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară Angajații Serviciului Fiscal de Stat (SFS) continuă vizitele în localitățile din toată țara în vederea consultării și deservirii contribuabililor. Citește...

Președinția are panouri solare pe acoperiş

Președinția are panouri solare pe acoperiş Un sistem de panouri fotovoltaice a fost instalat pe acoperișul clădirii Președinției Republicii Moldova, cu suportul Agenției SUA pentru...

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani Prezenţa la alegerile generale din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.