SUA adoptă sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari şi a 64 de firme conduse de ei

SUA au adoptat miercuri sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari şi a 64 de firme conduse de ei, acuzându-i de implicare în corupţia din acest stat al UE, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Departamentul Trezoreriei informează într-un comunicat că aceasta este cea mai importantă acţiune împotriva corupţiei din Bulgaria de până acum.

Citește și : Rata deceselor de covid în UK atinge cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni

Astfel, Departamentul Trezoreriei a impus sancţiuni împotriva omului de afaceri şi oligarhului Vasil Krumov Bojkov, acuzându-l că a plănuit să creeze un canal prin care liderii ruşi să influenţeze guvernul bulgar.

De asemenea, au fost adoptate sancţiuni împotriva lui Delian Slavcev Peevski, un fost parlamentar, şi Ilko Dimitrov Jeliazkov, un fost oficial guvernamental, precum şi a 64 de companii deţinute sau controlate de cei trei.

“Corupţia nu doar îi lipseşte pe cetăţeni de resurse, ea poate eroda instituţiile menite să-i protejeze. Această desemnare în baza programului de sancţiuni global Magniţki arată că suntem angajaţi să combatem corupţia oriunde ar fi”, a declarat în comunicat Andrea Gacki, director al Biroului pentru controlul bunurilor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei.

Citește și : Comisia Europeană vrea să consolideze libera circulaţie prin aderarea Românie, Croaţiei şi Bulgariei la Schengen

Sancţiunile împiedică aceste persoane şi companiile vizate să acceseze sistemul financiar al SUA, îngheţând toate bunurile lor din SUA şi interzicându-le cetăţenilor americani să facă afaceri cu ele.

Uniunea Europeană face de multă vreme presiuni asupra fostei ţări comuniste Bulgaria, stat membru al blocului comunitar din 2007, să combată eficient corupţia endemică şi să-şi amelioreze standardele statului de drept, notează Reuters.

This post was last modified on 02/06/2021 19:27 19:27

Tags: BulgariaDelian Slavcev PeevskiSUAUEVasil Krumov Bojkov
Categorii: Diaspora