X

SUA afirmă că preşedintele Daniel Ortega este respondabil pentru violenţele din Nicaragua

Statele Unite au afirmat luni că preşedintele nicaraguan Daniel Ortega şi soţia sa, Rosario Murillo, care deţine funcţia de vicepreşedinte, sunt ‘responsabili’ pentru violenţele din această ţară din America Centrală, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Statele Unite condamnă cu fermitate violenţele din Nicaragua şi încălcările drepturilor omului comise de regimul Ortega’ ca răspuns la protestele politice, a afirmat Casa Albă într-un comunicat.

Citește și : Marea Britanie: Guvernul May se opune organizării unui nou referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană

Peste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 2.000 au fost rănite în valul de demonstraţii care a început la 18 aprilie pentru a solicita destituirea lui Daniel Ortega, acuzat că a instalat-o alături de el pe soţia lui Rosario Murillo, care ocupă funcţia de vicepreşedintă, o dictatură marcată de corupţie şi nepotism.

‘Preşedintele Ortega şi vicepreşedintele Murillo sunt, în definitiv, responsabili pentru miliţiile pro-guvernamentale care au brutalizat propriul popor’, afirmă Casa Albă.

Washingtonul a impus deja sancţiuni financiare şi restricţii privind vizele împotriva mai multor oficiali din Nicaragua.

Citește și : Numărul migranţilor ilegali care încearcă să ajungă în Europa via Turcia a crescut cu 60% în 2018

‘Statele Unite sprijină poporul din Nicaragua, inclusiv membrii partidului sandinist, care solicită reforme democratice şi încetarea violenţei’, a mai spus Casa Albă.

Tags: America CentralaCasa AlbaDaniel OrtegaNicaraguaRosario MurilloStatele Unitevicepreședinte
Categorii: Știrile zilei