
(FILES) In this file photo the American flag flies on a flag pole after it was raised at the opening ceremony of the US embassy in the Afghan capital of Kabul on December 17, 2001. - The United States said on August 12, 2021 it was sending troops to the international airport in Afghanistan's capital Kabul to pull out US embassy staff as the Taliban makes rapid gains."We are further reducing our civilian footprint in Kabul in light of the evolving security situation," State Department spokesman Ned Price told reporters."This president prioritizes above all else the safety and security of Americans who are serving overseas," he said of Joe Biden, who has ordered a withdrawal of US troops from Afghanistan after nearly 20 years. (Photo by JIMIN LAI / AFP)
Pentagonul a anunţat sâmbătă că ”două ţinte importante” ale grupării Stat Islamic (SI) au fost ucise şi încă una rănită în atacul cu dronă efectuat vineri de armata americană în Afganistan, fără alte precizări, transmite AFP, potrivit agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat de asemenea să precizeze dacă islamiştii grupării Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K) care au reprezentat aceste ţine au fost implicaţi în atacul comis joi în zona aeroportului din Kabul, soldat conform surselor locale cu peste 170 de morţi, inclusiv 13 militari americani, atac revendicat de respectiva grupare.
Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan
”Este vorba despre organizatori şi operatori ai ISIS-K, este deja un motiv suficient”, a răspuns el la o conferinţă de presă.
Talibanii au protestat după atacul american şi, contrar Washingtonului, care afirmă că nu există victime printre civili, susţin că atacul american cu dronă a provocat şi victime civile. ”Americanii ar fi trebuit să ne informeze înaintea efectuării raidului aerian, a fost un atac clar pe teritoriul afgan, două persoane au fost ucise, două femei şi un copil sunt răniţi în atac”, a declarat agenţiei Reuters un purtător de cuvânt al talibanilor.
Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K), o grupare constituită din transfugi talibani în provincia Khorasan, este considerată chiar mai radicală decât talibanii care au preluat puterea în Afganistan pe 15 august şi se află în conflict cu aceştia.
Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)
This post was last modified on 28/08/2021 21:01 21:01