X

SUA ar putea achiziţiona sisteme antiaeriene israeliene “Iron Dome”

Armata Statelor Unite intenţionează să cumpere două sisteme antiaeriene israeliene “Domul de Fier” (“Iron Dome”), în efortul de protejare a trupelor americane aflate în teatre de operaţiuni, afirmă surse citate de cotidianul Times of Israel, scrie mediafax.

Achiziţionarea sistemelor antiaeriene ar fi prima etapă în cadrul unui proiect în valoare de 1,7 miliarde de dolari pentru protejarea trupelor americane de rachete de croazieră. De asemenea, Pentagonul explorează ipoteza introducerii componentelor sistemului “Domul de Fier” (“Iron Dome”) în proiectul antibalistic american.

Citește și : Nancy Pelosi și-a anulat vizita în Afganistan din cauza riscurilor de securitate

Decizia, care nu a fost anunţată încă de Pentagon sau de Ministerul israelian al Apărării, ar interveni după ce armata americană a efectuat o evaluare a sistemelor antiaeriene. Washingtonul ar urma să stabilească dacă sistemele din Israel, Norvegia ori SUA sunt cele mai bune pentru contracararea ameninţărilor rachetelor de croazieră ruse ori chineze.

Conform surselor citate de cotidianul Times of Israel, armata americană intenţionează să aloce 373 de milioane de dolari pentru cumpărarea a două sisteme antiaeriene israeliene “Domul de Fier”.

Citește și : Numai un al doilea referendum ar justifica o amânare a Brexitului (Jean Asselborn)

Sistemul antiaerian “Domul de Fier” (“Iron Dome”), produs de companiile israeliene Rafael Advanced Defense Systems şi Israel Aerospace Industries, funcţionează în orice condiţii meteo şi poate intercepta rachete cu raze scurte de acţiune şi obuze de artilerie.

Tags: Domul de FierIron DomeisraelPentagonracheteSUA
Categorii: Sinteze