SUA au abandonat urmărirea penală împotriva fostului ministrul mexican Salvador Cienfuegos

Publicat:

O judecătoare americană a aprobat miercuri abandonarea urmăririi penale în SUA împotriva fostului ministru mexican al apărării generalul Salvador Cienfuegos, care va fi repatriat în Mexic, după cum au anunţat cu o zi înainte ministerele justiţiei american şi mexican, informează AFP, potrivit agerpres..

Judecătoarea federală din Brooklyn, Carol Amon, a declarat că decizia de a abandona urmăririle a fost luată “la cel mai înalt nivel” şi a adăugat că nu are niciun motiv să pună la îndoială poziţia guvernului american, chiar dacă, după cum a subliniat ea, generalul de 72 de ani era vizat de “acuzaţii grave”.


Citește și : Nikol Paşinian anunţă un plan de recontrucţie în Nagorno-Karabah

Judecătoarea i-a cerut generalului să confirme dacă acceptă această dispoziţie, ceea ce el a făcut, în spaniolă, în timpul scurtei audieri.

Departamentul american al Justiţiei a anunţat marţi, în acord cu Ministerul Justiţiei mexican, decizia de a abandona urmărirea penală pe teritoriul american, în numele parteneriatului între cele două ţări şi pentru a le permite autorităţilor mexicane să desfăşoare propria lor anchetă împotriva generalului în retragere.

Data repatrierii lui Cienfuegos în Mexic, ce ar urma să fie escortat de agenţi federali americani, nu a fost deocamdată precizată.

Generalul Cienfuegos (72 de ani), ministru al apărării din 2012 până în 2018 în timpul preşedinţiei lui Enrique Pena Nieto, din partea Partidului Revoluţionar Instituţional (PRI), a fost arestat pe 15 octombrie la Los Angeles, ceea ce a suscitat o profundă nemulţumire în cadrul guvernului mexican, luat prin surprindere.

Un judecător l-a notificat apoi în legătură cu inculparea sa pentru trafic de droguri şi spălare de bani, în conformitate cu un act de acuzare rămas până acum secret. El este suspectat că a primit mită din partea cartelului H-2, prezent în statele mexicane Sinaloa şi Nayarit, în schimbul protecţiei sale, între 2015 şi 2017.

Fostul ministru a pledat “nevinovat” şi risca, în cazul în care ar fi fost condamnat, cel puţin 10 ani de închisoare.

Citește și : Comisia Europeană cere monitorizarea atentă a situaţiei economice a 12 state membre ale UE

Când a fost anunţată arestarea lui Cienfuegos, preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, aliat apropiat al lui Donald Trump, a calificat întreaga afacere drept “deplorabilă”. “Acesta este un semn fără echivoc al descompunerii regimului de la acea dată”, a adăugat acest preşedinte de stânga, instalat la putere în decembrie 2018.

Un alt fost ministru al administraţiei lui Pena Nieto, Genaro Garcia Luna, care a deţinut portofoliul Securităţii Publice, se află în prezent la închisoare în New York. El a fost arestat în decembrie 2019 la Dallas, statul Texas, sub suspiciunea de implicare în traficul unei cantităţi de cel puţin 53 de tone de cocaină cu destinaţia SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.