SUA au confiscat în 2022 o cantitate de fentanil suficientă cât să ucidă întreaga populaţie americană

Publicat:

Autorităţile americane au confiscat în 2022 o cantitate de fentanil suficientă cât să ucidă întreaga populaţie a Statelor Unite, a anunţat marţi Agenţia americană antidrog (DEA), amintind pericolul mortal reprezentat de acest opioid sintetic puternic, relatează AFP, potrivit agerpres.

DEA a declarat că a confiscat 50,6 milioane de pastile contrafăcute de medicamente eliberate pe bază de reţetă medicală care conţineau fentanil şi 4,5 tone de praf de fentanil pe parcursul anului 2022. Acesta este echivalentul a “peste 379 de milioane de doze potenţial fatale”, a estimat agenţia americană.


Citeşte şi: Comisia care anchetează asaltul de la Capitoliu recomandă INCULPAREA lui Trump – Black News

Fentanilul, care în urmă cu zece ani se afla la originea doar a unei mici părţi din decesele prin supradoză, reprezintă în prezent “cea mai letală ameninţare legată de droguri din ţară”, a mai spus agenţia.

“Este un opioid sintetic care creează o dependenţă foarte mare şi care este de 50 de ori mai puternic decât heroina. Doar două miligrame de fentanil, o cantitate mică care încape pe vârful unui creion, este considerată o doză ce pune viaţa în pericol”, a subliniat DEA.

Fentanilul este principala cauză a celor peste 107.000 de decese prin supradoză în Statele Unite în perioada iulie 2021-iunie 2022, potrivit datelor oficiale.

Ieftin şi relativ uşor de produs, fentanilul a înlocuit opioidele pe bază de reţetă şi heroina pe piaţa ilegală a drogurilor.

Potrivit DEA, principalii furnizori de fentanil în Statele Unite sunt cartelurile mexicane din Sinaloa şi Jalisco.

Citeşte şi: Un vulcan din Ecuador a expulzează o coloană de cenuşă care afectează zone din capitala ţării – Black News

Fentanilul furnizat de acestea este fabricat în Mexic cu substanţe chimice “în mare parte provenite din China”, a precizat agenţia americană antidrog.

O parte este distribuită sub formă de medicamente contrafăcute, precum Percocet, OxyContin şi Xanax, potrivit aceleiaşi surse.

Aproximativ 60% dintre aceste medicamentele contrafăcute testate de DEA conţineau doze de fentanil care puneau viaţa în pericol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.